Romania vs Completati voi

O sa incep sirul mai multor ganduri pe care planific sa le postez in serie, cu cateva versuri de-ale lui Sorescu si daca va plac, va trimit sa cititi poezia in intregime (‘Dor’ se cheama), sa vedeti cum se leaga de cele ce urmeaza a fi insiruite.

‘Romanii
Cand se exileaza
Se aseaza de-a lungul caii ferate,
In Europa,
Sau, daca mai e loc, pe langa gari.’

Au trecut 6 ani de cand intr-un interval mai scurt de o luna am cantarit si m-am hotarat sa plec din tara, sa invat ceva nou, sa vad si mai mult decat Romania, sa imi iau gandurile sa le port si prin cele tari (mai exact prin Irlanda, si mai exact… in Dublin) si sa-mi schimb (oarecum) directia (profesional vorbind).

Atunci, in seara lui 21 Ianuarie 2007, zburand pentru prima data spre Dublin, cu frica de necunoscut, cu multa curiozitate dar si cu inima indoita de decizia de a pleca, luata (cam) prea din scurt… am realizat ceva: am ajuns sa fac ceea ce cu ani in urma suna mai mult a intrebare retorica amestecata cu vis frumos: ‘Ce-ar fi daca as pleca eu in strainatate? Dar nu sa muncesc la negru! (nu as avea puterea sa rezist presiunii puse de o situatie incerta cum este munca la negru intr-o tara straina, unde tu esti strainul si ei sunt ei, indiferent de cat de bine muncesti sau indiferent cat de onest esti).’

Asadar, la trei saptamani dupa intrarea Romaniei in UE, eram in zbor spre vest: legal, cu bursa asigurata pe o perioada de 2 ani si cu… ‘mai vad eu dupa aceea’. Trecuse suficient de mult timp de la revolutie si Internetul intrase deja si in casele romanilor de rand cat sa stiu cam cum e in vestul acela de legenda. Nu m-a socat cum m-am gandit ca s-ar putea sa se intample. In schimb, era altfel, era altceva… chiar mirosea diferit. Si, normal, am gasit alta cultura, alte tipare.

De obicei, in primele zile iti formezi o parere asupra locului nou dar subiectivismul e atat de mare incat nu ai cum sa tii o linie constanta (linia omului obisnuit cu ceea ce-l inconjoara) si atunci dai dintr-o extrema in alta, de la extaz, la agonie si invers… Asta pana se face media si gata, te linistesti.

Avand in vedere ca am plecat curioasa si nu hotarata sa parasesc pentru totdeauna Romania, avand si ceva doza de patriotism, iata ce-mi amintesc ca-mi trecea prin cap:

Realitatea de acolo: Se circula pe stanga. La trecerile de pietoni scrie pe jos: ‘LOOK RIGHT’
Gandul romanului: ‘Iar ma uit aiurea cand traversez! Scrie pe jos, scrie pe jos! Anapoda!

Realitatea de acolo: Semafoarele sunt si la capatul intersectiei (ca sa vada toata lumea ce culoare ai in fata, nu doar tu)
Gandul romanului: …si aici citez: ‘deci, semafoarele parca-s cazute din cer, direct in intersectie: cum a dus vantu samanta de semafor si cum au crescut de la ploaie.

Acum nu mai cred asta, din contra… mi se par de-a dreptul utile aceste semafoare din capatul intersectiei si chiar e bine gandita treaba asta!

Realitatea de acolo: astepti sa platesti ceva la o coada. Nu simti in ceafa respiratia celui din spatele tau si nici coatele nu stiu cui sta pe langa tine.
Gandul romanului: ‘Asta-i ce spuneau multi despre vest si chiar ii fain! Uite, nu face nimeni scandal daca merge greu coada asta‘.

Realitatea de acolo: La chiuveta sunt doua robinete separate: unul pentru apa calda si celalalt pentru apa rece.
Gandul romanului: ‘Bai, ce-o fi gandit astia?! Mfai, ori iti frigi mainile, ori iti ingheata! Cine naiba pune capac la scurgere si se spala in chiuveta, dupa ce potriveste temperatura apei?

Realitatea de acolo: Sunt multi emigranti in Irlanda si autoritatile se straduiesc sa-i indrume si sa-i ajute pe cei care vor sa intre in legalitate si sa-si anunte oficial, prezenta si statutul lor in Irlanda.
Gandul romanului: ‘Iti trebuie multa putere si deschidere sa ii ‘suporti’ pe toti. Oare cata rabdare ar avea un functionar roman sa explice unor emigranti care nu-i stiu limba, cum sa completeze o hartie?!‘ (N-ar avea… Cred asta si acum. Si tot acum, ma gandesc ca un emigrant in Romania, ar trebui sa faca un dosar muuult mai stufos decat cel compus dintr-o scrisoare de la proprietarul casei in care sta si o scrisoare semnata de cineva care ii este sef).

Realitatea de acolo: Romania nu era si nici nu este foarte bine vazuta dar sunt si exceptii (putine, ce-i drept)!
Gandul romanului: ‘Nu-i nimic! I come in peace! Sunt un roman deschis si bine intentionat! Am o tara frumoasa!

Ma opresc un pic aici… pentru ca de la punctul asta am ceva de spus si e cu naduf, mare naduf.

La lectie de Marin Sorescu

De cate ori sunt scos la lectie
Raspund anapoda
La toate intrebarile.

- Cum stai cu istoria?
Ma intreaba profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am incheiat o pace trainica
Cu turcii.

- Care e legea gravitatiei?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apa sau pe uscat,
Pe jos sau in aer,
Toate lucrurile trebuie sa ne cada
In cap.

- Pe ce treapta de civilizatie
Ne aflam?
- In epoca pietrei neslefuite,
Intrucat singura piatra slefuita
Care se gasise,
Inima,
A fost pierduta.

- Stii sa faci harta marilor noastre sperante?
- Da, din baloane colorate.
La fiecare vant puternic
Mai zboara cate un balon.

Din toate astea se vede clar
C-o sa raman repetent,
Si pe buna dreptate.

This entry was posted in Poezele by .

Evolutie de Marin Sorescu

Stiinta se transforma-n neputinta
Si, dupa mii de ani de cercetare,
Cuvantul “soarta”-l schimbi cu “programare”
Si asta e, oricum, o biruinta.

Un plus de-nvat, un minus de fiinta.

This entry was posted in Poezele by .

Cuvintele hai-hui

De multe ori ma cert cu cuvintele si mai de fiecare data, treaba asta se termina cu ele luandu-si talpasita si plecand in lumea lor. Iar eu raman in lumea mea, muta de bucurie, de uimire sau tristete, doar cu niste onomatopee fidele si bineinteles cu gandurile zburdand.

Nu stiu unde ratacesc ele, cuvintele… dar se intorc cu intelesurile lor cu tot si se aseaza la vorba si intrecere cu gandurile: gandurile vs cuvintele cu intelesurile lor. Cand sa imi dau seama cine castiga, se intampla o chestie interesanta: apar metaforele si atunci, tine-te bine ca nu mai stii care pe care da gata! Si e armonie pana data viitoare…

In casa muierii de Marin Sorescu

Sandu Sfoiag s-a insurat cu Gligorina.
Sta in casa ei, ca el nu-si facuse, daca tot avea ea.
Intr-o dimineata ea pleca la Balcesti.
- Scoala, ma!
- Pai, de ce sa ma scol, fa, la miezul noptii, ca eu nu
Merg la Balcesti.
- Du-te pe la tac-tu-n deal.
- Pai, ce sa caut eu pe la tata, acuma pana-n ziua?
Nu l-am vazut ieri?
- Pai, sa-ncui usa, ca nu te las eu singur in casa mea.

Acum eu as fi plecat, dar imi spalase camasa,
Ca n-aveam decat una si-mi daduse un combilizon de-al ei.
Cum sa ma duc eu asa la tata? Camasa era uda.
Ea-mi da zor sa ma scol. Daca-am vazut, m-am sculat,
Mi-am strans bine haina la gat, am prins-o cu un cui
Si-am luat camasa uda, chitita, s-o usuc acolo.

Cand ma vede tata: “Pai, ce e, ba, cu tine?”
- Pai ea pleca la Balcesti sa targuie.
- Si daca pleca, ce?
- Pai, ma dete afara si-ncuie usa pana se-ntoarce.
- Fire-al pacatelor cu muierea ta! asa o duci tu acolo?
Sa nu te mai prind ca-i mai calci pragul.

Dimineata am pus camasa la soare, s-a uscat,
Ea a venit dupa combilizon, dar nu i l-am mai dat.

This entry was posted in Poezele by .

Welcome lil’ D :)

Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!

Calul si sahul

Din categoria ‘ce mai gasim/primim (de) pe net’:

Un omulet care mergea agale pe trotuar se opreste langa ‘nea Cais care isi vopsea gardul si-l intreaba:
- ‘nea Cais, cat e ceasul?
- Azi vopsesc o scandura, maine alta si uite asa, in cateva zile, termin tot gardul.
- Eu te-am intrebat cat e ceasul…
- Ei, nepotilor le-a placut sa fie verde.
Vede omuletul nostru ca nu are cu cine discuta, se uita pe strada dupa cineva, poate-poate da de-un unu’ sa-i spuna cat e ceasul. Deodata, apare un om calare si ii face semn sa se opreasca:
- Dom’le uite, l-am intrebat pe ‘nea Cais, care isi vopseste gardul, cat e ceasul si mi-a raspuns de gardul lui da’ eu tot nu am aflat cat e ceasul. Deci, poti sa-mi spui dumneata cat e ceasul?

Iar omul calare ii raspunde:
- Domnule, daca dumneata spui ca asta e calul dumitale, atunci eu ma duc pe jos acasa.

***

Doi stau de vorba:
- Auzi, ma, ce e ala sah?
- Ba, sahu’ e piesele alea care le bagam noi in punga cand jucam table.

Ma gandesc…

Dupa doua zile de caldura si emisiuni numai cu politicieni care voteaza-nu voteaza, ma gandesc ca in spiritul media, trebuie sa se transmita in direct si meciurile de la CM din Africa de Sud. Ma intreb insa, cine se mai uita si la comentariile de dupa meciuri, cand mai tot poporul e stresat de procentul 25% si mai stie ca Romania nu s-a calificat?

Parca vad o familie topita de caldura la inceputul/mijlocul/sfarsitul transmisiei:

Ea: Hai mai, ce te uiti la asta… da sa vedem daca au votat astia motiunea/ daca a inceput telenovela/ pe cine a mai invitat cutarescu in emisiune.

Ea: Draga, ce-i cu bazaitul asta? S-a stricat televizorul?
El: Nu draga, e de la vuvuzele.

Ea: Ahhh…
Si dupa o pauza:
Tot Ea: Mai schimba ca ma doare capul.

Ea: La ce te uiti? Nu te duci sa aduci niste apa din frigider?
El: La campionatul mondial de fotbal.
Ea: Iar?
El: Da, din Africa de Sud.
Ea: Tocmai acolo?
El: Da draga si poti sa-ti inchipui ca acolo e iarna acum?
Ea: Da? Da’ ia spune, cati bani ai primit azi?

Ea: Ce faci? Iar fotbal? Hai, da de aici ca ma doare capul.

Ea: Cine joaca?
El: Germania
Ea: …si cu cine?
El: Nu stiu, abia a inceput.
Ea: Romania cand joaca?
El: Nu joaca.
Ea: Da’ parca juca…

scenariile pot continua…

Cam asa ma gandesc eu. :-)