*asta e tot din capitolul: ‘Ce mai gasesc unii pe net’

Date: Scufita Rosie este fetita cuminte.
Analiza: Din start ne dam seama ca este vorba despre o minora de care copiii, in rautatea lor, si-au batut joc cu aceasta porecla, probabil din cauza unei caciulite rosii crosetate de mamica ei, pe care fetita o poarta des din cauza unei sensibilitati fizice la frig in regiunea craniului.
Concluzie: Asadar avem de-a face cu o bolnava marginalizata si descurajata de societatea din jurul ei.

Date: Scufita merge zi de zi cu cosuletul cu mancare la bunicuta care locuieste in padure.
Analiza: Nici o bunica normala nu locuieste in padure. Singura explicatie este ca aceasta bunica a primit in urma retrocedarilor cateva hectare de teren impadurit. Este stiut ca taranii nu se gandesc mult ca sa prade padurea de lemne, mai ales inainte de venirea iernii.
Concluzie: Asadar aceasta bunica este o scorpie zgarcita care si-a facut casa in padure (oare nu tot din lemn taiat fara aprobare de la Ocolul Silvic?) si sta acolo ca sa-si pazeasca avutul. Teoria ca este vorba de o baba ticaloasa se verifica prin faptul ca in loc sa plateasca un serviciu de livrare la domiciliu a hranei, a silit-o pe nepoata ei (o fiinta neajutorata si bolnava) sa faca zilnic naveta din oras in padure, fara sa-i pese de pericolele la care o expune pe biata fata.

Date: Scufita Rosie se intalneste cu lupul care o descoase in privinta drumului ei.
Analiza: Deja intram intr-o zona a fanteziei bolnave. Unu la mana, in Romania lupi mai sunt tare putini; doi la mana, se feresc de om ca de dracu iar trei la mana nu vorbesc si chiar de ar face-o, ar intreba de cel mai apropiat braconier sau cadavru bun de rontait.
Concluzie: Singura explicatie este ca Scufita Rosie s-a uitat atat de mult la Animal Planet incat cunoaste obiceiurile lupilor si le poate intelege scheunaturile.

Date: Lupul o ia inaintea Scufitei care se opreste la cules de flori, isi preface vocea, intra la bunica, si o inghite.
Analiza: Nu mai stam sa analizam faptul ca multe flori prin padure nu-s, numai in luminis. Dar trebuie spus ca nu e frumos sa inveti copiii ca e in regula ca atunci cand ai o treaba de facut, sa te opresti la cules flori fara sa stii daca nu-s cumva specii protejate si in consecinta, pe cale de disparitie. Lupul, in schimb, pare un personaj menit sa fie bataia de joc a creatorilor de basme. Daca citim si “Cei 3 purcelusi” sau “Capra cu 3 iezi” observam un model bine definit. Lupul este un individ manat de dorinta perpetua de a navali in casele oamenilor. Foloseste toate tertipurile: imita voci si daca nu-i iese, vadit frustrat, face casa praf.
Concluzie: Lupul este comis-voiajorul actual. Bunica musca momeala si-i da drumul. Iata cum este prezentata imaginea unei persoane in varsta: o senila care nu stie sa faca deosebirea intre un urlet de lup si glasul propriei nepoate. Cu aceasta imagine vor ramane copiii nostri.

Date: Lupul se imbraca cu hainele bunicii, se pune in pat unde il gaseste Scufita Rosie. O ademeneste prin vorbe sirete sa se apropie si o inghite si pe ea.
Analiza: Asta intrece orice rusine. Sa-l dea pe lup drept travestit, ei asta inca nu am mai auzit. Ce fel de minte bolnava poate spune la copii asa porcarii? Iar dialogul purtat cu Scufita e plin de aluzii sexuale: toate la lup sunt mari, urechile, labele, dintii, si mai ce?! Iar el raspunde invariabil cu minciuni menite sa o aduca pe Scufita in pat langa el.
Concluzie: De aici deducem, corupere de minori si perversiuni sexuale!

Date: Apare vanatorul care impusca lupul si le elibereaza pe Scufita Rosie si bunica.
Analiza: Ce cauta vanatorul in casa bunicii? Doar daca n-a venit cu gand ascuns. Apoi ce cauta la vanatoare de lupi pe proprietate privata? Din doua, una: sau e un braconier nenorocit sau e un stab mare de la Bucuresti care plateste sume imense doar pentru satisfacerea nevoilor sale sadice. In oricare dintre variante, ar trebui sa fie infierat de creatorul basmului si nicidecum glorificat pentru fapta sa mareata.
Concluzie: Finalul povestii este sinistru: lupul zbatandu-se in ghearele mortii (si ne mai intrebam de ce avem copii dereglati din toate punctele de vedere) “elibereaza” cele doua femei. Adica, avem oroarea sa asistam la aparitia a doua fapturi partial digerate care se pare ca nu au murit ci, cu nonsalanta isi reiau firul vietii.

In loc de recomandari :))
Asemenea inchipuiri a unei minti bolnave se servesc zilnic copiilor intre 2 si 7 ani Nici nu mai vorbesc despre marea oroare a literaturii mondiale: “Alba ca Zapada” - auzi “Alba” si ea traieste in padure cu 7 barbati!!!

In fiecare zi, devreme de tot, venea la serviciu Furnica cea harnica, productiva si bucuroasa de munca ei. Acolo isi petrecea ea zilele, muncind cu sarg si fredonand un cantecel. Era harnica, productiva si bucuroasa de ce facea dar, vai, nu o superviza nimeni.

Bondarul, presedinte si director general, a considerat ca asa un se mai poate si a creat un post de supervizor, pe care a angajat un Gandac cu multa experienta. Prima grija a Gandacului a fost aceea de a standardiza ora de sosire si de plecare de la munca, si a elaborat si niste rapoarte minunate pe aceasta tema.

Curand s-a vazut ca era nevoie si de o secretara care sa pregateasca rapoartele, si ca urmare au angajat o Paianjenitza, care a organizat o arhiva si s-a ocupat si de telefoane.

Si in tot acest timp, Furnica era harnica, productiva si se bucura de munca ei. Muncea si iar muncea. Si din cand in cand fredona o melodie.

Bondarul, presedinte si director general, era incantat de rapoartele Gandacului supervizor, ba chiar i-a mai cerut si niste tabele comparative si grafice, indicatori de gestiune si analize ale tendintelor de viitor.

Asa ca a fost nevoie sa angajeze si o Musca, pe functia de ajutor de supervizor si a trebuit sa-i cumpere si un laptop cu imprimanta in culori.

Curand Furnica harnica, productiva si bucuroasa de munca ei, a incetat sa mai fredoneze o melodie, si a inceput sa se vaiete ca pierde vremea cu hartoagele pe care o puneau sa le completeze, in loc s-o lase sa lucreze.

Si atunci, Bondarul, presedinte si director general, a hotarat ca e momentul sa ia masuri: s-a creat postul de administrator general al departamentului in care lucra Furnica harnica, productiva si bucuroasa de munca ei.

Aceasta responsabilitate a fost incredintata Lacustei care, ca prima masura a pus mocheta bej in biroul sau si a cerut sa i se cumpere un fotoliu special. Noul administrator general ‘e clar’, a avut apoi nevoie de o masina, de un laptop ba chiar si de o retea intranet pentru comunicarea cu subalternii.

Tot noul administrator general a mai avut nevoie si de o asistenta personala si a adus-o pe Broasca, cea care-i fusese secretara la precedentul loc de munca. Aceasta urma sa-l ajute la elaborarea planului strategic si a bugetului pentru departamentul in care muncea Furnica harnica, productiva si bucuroasa de munca ei.

Furnica nu prea mai canta, si pe zi ce trece devenea tot mai agitata si mai nervoasa.

‘Va trebui sa selectionam o societate de consultanta care sa ne elaboreze un studiu cu privire la mediul de lucru in societatea noastra’, propuse Lacusta. Iar societatea aleasa, contra unei sume consistente, se puse pe studiu, anuntand ca are nevoie de cateva luni de lucru.

Dar intre timp, Bondarul presedinte si director general, reanalizand cifrele, ajunse la concluzia ca departamentul in care lucra furnica harnica, productiva, si ceva mai putin bucuroasa de munca ei, nu mai aducea acelasi profit ridicat ca pana acum. Si l-a contactat pe Bufnitza, renumitul consultant in afaceri, ca sa-i ceara un diagnostic al situatziei.

Domnul Bufnita s-a invartit trei luni prin birourile societatii si a elaborat un raport sofisticat, in mai multe volume, in valoare de cateva zeci de mii de euro, care se incheia cu concluzia: ‘Sunt prea multi salariati in acest departament. Trebuie efectuate concedieri’.

Asa ca Bondarul, presedinte si director general, a trebuit sa urmeze sfatul consultantului care-l costase cateva zeci de mii de euro, si sa o concedieze pe Furnica harnica, productiva si furioasa, care pe vremuri era harnica, productiva si bucuroasa de munca ei.

Morala:
Sa nu cumva sa-ti treaca prin minte sa fii o Furnica harnica, productiva si bucuroasa de munca ei! Este mult mai oportun sa fii sau o Lacusta sau un Gandac, inutil si incompetent. Incompetentii nu au nevoie de supervizori, asta o stie toata lumea. Pe ei nu-i streseaza nimeni !

Daca, totusi, nu te poti impiedica sa fii harnic si productiv, sa nu cumva sa arati ca esti bucuros de munca ta. Asta n-au sa ti-o ierte niciodata! Inventeaza din cand in cand ca ti s-a intamplat o nenorocire. Fa pe victima ! Fa in asa fel incat sa nu le fie ciuda ca te bucuri de ce faci!
Iar daca, in ciuda acestor sfaturi, te incapatzanezi sa fii o Furnica harnica, productiva si bucuroasa de munca ei, apuca-te de o activitate independenta, cel putin asa nu vor trai pe spinarea ta toti Bondarii, Gandacii, Paienjenii, Mustele, Lacustele, Broastele si Bufnitzele!

Romanul e hartuit, clipa de clipa, de optiuni imposibile: sa stea? (e rau), sa plece? (nici vestul nu mai e ce-a fost).

Sa reconsidere nostalgic comunismul? (nici chiar asa, n-am murit degeaba) sau sa construiasca capitalismul? (nu e, totusi, ce-am crezut, are racile).

Sa petreaca sarbatorile la Sinaia? (e scump) sau în Tunis? (n-au zapada).

Sa se uite la televizor? (e enervant) sau sa-l închida? (ca sa faca ce?).

Sa lucreze la stat? (e salariu mic) sau la particular? (e nesigur).

Sa voteze cu Nastase? (e arogant si pesedist) sau cu Stolojan? (n-are farmec si e fesenist).

Sa o prefere pe Andreea Marin? (prea face pe fetita) sau pe Mihaela Radulescu? (prea face pe desteapta).

Sa se dea cu paltinisenii? (sint cam reactionari) sau cu postmodernii (prea sint progresisti).

Sa încurajeze CNSAS-ul? (ne baga-n ceata pe banii nostri) sau sa-l înfiereze? (face si el ce poate!).

Sa intre în politica? (e murdara) sau sa stea deoparte? (daca nu noi, atunci cine?).

Sa faca studii superioare? (cere munca) sau sa invete o meserie? (cere munca).

Sa fie de partea americanilor? (Bush e rau si prost) sau de partea lui Saddam? (Saddam e rau. Altfel nu-i prost). Sau de partea Uniunii Europene? (e rea, ne tot amina).

Sa se însoare? (cu ce sa tii o familie?) sau sa ramina burlac? (cu ce sa tii o amanta?).

Sa fie contra manelelor? (cu ce drept?) sau pentru? (sint toxice).

Sa voteze Constitutia? (ne manipuleaza guvernul) sau sa n-o voteze? (ne cearta Europa).

Sa fie de stinga? (esti luat de comunist) sau de dreapta? (esti luat de fascist).

Sa manince la McDonald’s? (e mai buna pirjoala) sau la ‘Burebista’? (n-au pepsi albastru).

Sa fie vesel? (in mizeria asta?) sau trist (dupa ce am intrat în NATO?).

Lista dilemelor cotidiene e nesfîrsita.

Three men, an Italian, a Spanish and a French are applying for a job in Council of EU. Before the interview, they are advised that they will have to compose a sentence based on these three words: “green”, “pink” and “yellow”.

The Italian starts: “I wake up in the morning. I see the yellow sun. I see the green grass and I think to myself: “I hope it will be a pink day.”
Then the Spanish gentleman: “I wake up in the morning, I eat a yellow banana, a green pepper and in the evening I watch the pink panther on TV.”
And finally the French: “I wake up in ze morning, I hear ze phone “green…green…”, pink up the phone and I say “Yellow?”

Atunci apăru vulpea.

- Bună ziua, zise vulpea.
- Bună ziua, răspunse politicos micul prinţ, care se întoarse, dar nu văzu nimic.

- Sunt aici, zise vocea, sub pom, sub măr.
- Cine eşti tu? zise micul prinţ. Eşti foarte drăguţă…
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino să te joci cu mine, îi propuse micul prinţ. Sunt aşa de trist…
- Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt domesticită.
- Ah! Pardon, zise micul prinţ.

Dar după ce se gîndi, adăugă:

- Ce înseamnă “domesticit”?
- Tu nu eşti de pe aici, spuse vulpea, ce cauţi tu?
- Caut oamenii, spuse micul prinţ. Ce înseamnă “a domestici”?
- Oamenii, spuse vulpea, au puşti şi vînează. E foarte neplăcut. Dar cresc şi pui de găină. Ăsta e singurul lor interes. Tu cauţi pui?

- Nu, spuse micul prinţ. Eu caut prieteni. Ce înseamnă “a domestici”?
- E un lucru uitat de mult, spuse vulpea. Înseamnă “a crea legături…”
- A crea legături?
- Bineînţeles, spuse vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decît un băieţel care se aseamănă perfect cu oricare altul dintr-o sută de mii de băieţei. Şi eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decît o vulpe ca o sută de mii altele. Dar dacă tu mă domesticeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic în lume. Eu voi fi pentru tine unică pe lume…
- Încep să înţeleg, zise micul prinţ. Este o floare… cred că ea m-a domesticit.
- E posibil, spuse vulpea. Pe Pămînt se întîmplă tot felul de lucruri…
- Oh! Asta nu e pe Pămînt, spuse Micul prinţ. Vulpea păru foarte intrigată:
- Pe o altă planetă?
- Da.
- Există vînători pe planeta aceea?
- Nu.
- Sună interesant. Dar pui?
- Nu.
- Nimic nu este perfect, suspină vulpea. Dar reveni la ideea sa:

- Viata mea e monotonă. Eu vînez pui, oamenii mă vînează pe mine. Toţi puii se aseamănă şi toţi oamenii sunt la fel. Deci mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă domesticeşti, viaţa mea va fi cu totul alta, luminoasă. Aş cunoaşte un zgomot de pas care va fi diferit de celelalte. Ceilalţi paşi mă fac să intru sub pămînt. Al tău mă va chema afară, ca o muzică. Şi încă ceva! Priveşte, vezi acolo cîmpurile cu grîu? Eu nu mănînc pîine. Grîul este inutil pentru mine. Cîmpurile de grîu nu înseamnă nimic pentru mine. Şi asta e trist! Dar tu ai părul blond, aurit. Atunci cînd tu mă vei fi domesticit va fi minunat. Grîul, care este auriu, îmi va aminti de tine. Şi îmi va plăcea zgomotul vîntului prin grîu…

Vulpea tăcu şi îl privi îndelung pe micul prinţ:

- Te rog… domesticeşte-mă! spuse ea.
- Aş vrea mult, răspunse micul prinţ, dar nu am prea mult timp. Am de găsit prieteni şi multe lucruri de cunoscut.
- Nu cunoşti decît lucrurile pe care le domesticeşti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără de la negustori lucruri făcute de-a gata. Dar cum nu există negustori care să vîndă prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, domesticeşte-mă.
- Ce trebuie făcut? spuse micul prinţ.
- Trebuie să fii foarte răbdător, răspunse vulpea. Te vei aşeza mai întîi ceva mai departe de mine, cam aşa, în iarbă. Te voi privi cu coada ochiului şi tu nu vei zice nimic. Vorbirea e izvor de neînţelegeri. Dar în fiecare zi te vei putea aşeza ceva mai aproape…
- A doua zi micul prinţ reveni.

- Ar fi fost mai bine să fi revenit la aceeaşi oră, spuse vulpea. Dacă vii, de exemplu, la ora patru după-amiaza, voi începe să fiu fericită de la ora trei chiar. Cu cît timpul va trece, cu atît voi fi mai fericită. La ora patru voi fi agitată şi neliniştită; voi descoperi fericirea! Dar dacă vii fără nici o socoteală, nu voi şti la ce oră să îmi pregătesc inima… trebuie ritualuri.
- Ce este un ritual? zise micul prinţ.
- E ceva cu totul uitat, spuse vulpea. Este ceva care face ca o zi sa fie diferită de alte zile, o oră de alte ore. Există un ritual, spre exemplu, la vînătorii mei. Ei dansează joia cu fetele din sat. Atunci joia este o zi minunată! Mă duc să mă plimb pînă în vii. Dacă vînătorii ar dansa nu se ştie cînd, zilele ar fi toate la fel şi eu nu aş avea deloc vacanţă.

Astfel, micul prinţ o domestici pe vulpe. Dar o dată şi o dată, ora plecării fu aproape:

- Ah! făcu vulpea… voi plînge.
- E vina ta, zise micul prinţ, eu nu ţi-aş fi dorit răul, dar tu ai vrut să te domesticesc…
- Bineînţeles, spuse vulpea.
- Dar tu o să plîngi! zise micul prinţ.
- Bineînţeles, răspunse vulpea.
- Atunci nu cîştigi nimic din asta!
- Ba cîştig, zise vulpea, gîndeşte-te la culoarea grîului.

Apoi adaugă:

- Mergi să revezi trandafirii. Vei înţelege că al tău este unic pe lume. Vei reveni să îmi spui adio, iar eu îţi voi face cadou un secret.

Micul prinţ plecă să revadă trandafirii.

- Voi nu sunteţi deloc la fel ca trandafirul meu, voi nu reprezentaţi nimic pentru mine, spuse el. Nimeni nu v-a domesticit şi nici voi nu aţi domesticit pe nimeni. Voi sunteţi precum era vulpea mea. Nu era decît o vulpe ca oricare alta dintr-o sută de mii. Dar eu mi-am făcut-o prietenă şi acum este unică în lume.

Trandafirii erau stînjeniţi.

- Voi sunteţi frumoşi, dar sunteţi goi de înţelesuri, le mai spuse. Nu e nici un motiv să mori pentru voi. Bineînţeles, pentru un trecător obişnuit, trandafirul meu este la fel ca voi. Dar el singur este mai important decît voi toţi la un loc, pentru că el este cel pe care l-am udat. Pentru că el este cel pe care l-am adăpostit cu paravanul. Pentru că el este cel căruia i-am omorat omizile (în afară de două-trei cît să aibă şi fluturi). Pentru că el este cel pe care l-am ascultat plîngîndu-se, ori lăudîndu-se, ori, uneori, chiar tăcînd. Pentru că este trandafirul meu.

Apoi reveni la vulpe:

- Adio, îi spuse el…
- Adio, spuse vulpea. Iată secretul meu. Este foarte simplu: nu vezi bine decît cu inima. Ceea ce este important nu se arată ochilor.
- Ceea ce este important nu se arată ochilor, repetă micul prinţ, ca să îşi aducă aminte.
- Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tău îl face atît de important.
- Timpul pe care l-am petrecut cu trandafirul meu…repetă micul prinţ, ca să îşi aducă aminte.
- Oamenii au uitat acest adevăr, zise vulpea. Dar tu nu trebuie să uiţi. Eşti răspunzător de tot ceea ce ţi-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Eşti răspunzător de trandafirul tău…
- Sunt răspunzător de trandafirul meu… repetă micul prinţ, ca să-şi aducă aminte.