Unii pleaca la mare, unii sunt deja la mare, altii au ales muntele… Eu stau, daaaa… am ajuns sa stau, cu picioarele intr-un lighean cu apa rece. Nu nuuuu… Nu ma ajuta sa gandesc mai bine, dar macar ajuta la constientizarea existentei uneor chestii reci… in afara de sufletu-mi.

Asta mi s-a racit sau mi-a racit dupa iarna… acum visez doar zapada. De la o bucata de vreme, noaptea, merg prin zapada, pe cand altii dorm pe nisip, tin scoici in mana sau de mana… ori ‘inspira’ muntele.

Asta e noaptea aia de vara, nedormita, cand chiar daca vrei nu poti inchide un ochi pentru ca… dintr-o data te lovesc gandurile. Ganduri amestecate, bine instruite si cu un continut… plutitor, ca norii. E noaptea aia in care te gandesti ‘ce mai fac ceilalti’ sau ‘oare ce fac ceilalti’, e noaptea aia in care te uiti [urmeaza varianta light] ca matza-n calendar [a fost varianta light] la toate luminitele orasului, inspiri un pic de racoare si iar lasi gandurile sa bata ce-or vrea ele sa bata. Noapte cu o stare buna de leneveala contagiata de ganduri. E forma de lene pe care o prefer si mai ales, tratabila extrem de usor si rapid in cazuri de forta majora (mobilizare).

Da, stau deasupra unui asfalt fierbinte, topit si remodelat de ‘caucioace’, intre niste betoane si o gara. Am ajuns perioada critica a ‘mancatului de eugenii prajite’ si ma gandesc la ceilalti, adica la voi…

Un jurnal de bord cu amintiri care mi-as dori sa intre la apa… Nu toate.

Incepem asa: ‘Tre’ sa pari ciudat [in nici un caz avion, totusi... ] sa scrii in tren, intr-o agenda albastra [pentru voi, poate nu are importanta culoarea, pentru mine, da :)) ] dupa ce te clatina trenul si iti opreste brusc bunatate de somn util nervilor si starii de dupa o furtuna, care a vrut sa fie si cu tunete de data asta…

Traseul IS-B, in sageata albastra, singurul tren care circula dupa nenorocirea asta cu inundatiile. Ruta ocolitoare de la Tecuci incolo… adica prin Braila si Faurei hei-hei… mai-mai care este ei! Aaaa!!! Frumos cu muzica asta in tren, mai putin coverurile de-a dreptul enervante ale lui Mozart, Ravel… Cred ca s-au intors in mormant compozitorii astia, cand au aparut cei care nu au avut inspiratie si au inceput sa imite (daca ne tragem din maimute… mi se pare firesc). Bine ca nu au prafuit si ‘Rapsodia 1 Romana’ a lu Enescu. Asta am ascultat de vreo trei ori pe parcursul celor 7 ore de drum.

Asa… si dupa ce m-a trezit trenul, normal… ma uit pe geam: apa… cat te uiti, apa, muuuulta apa, foarte muuuuuulta apaaaaa. Localitati care nu prea se arata ochilor si orientarea mea dupa ceas nu-mi poate indica pe unde sunt (deh… rutele ocolitoare). Ahhh!!!

Un sat. Ura… o localitate… deci tre’ sa fie si o halta: ‘Independenta’.
- Buuuun… da’ a cui e ‘Independenta’ asta? Oamenii astia au ales sa fie independenti? Interesant… sa te gandesti cum iti raspunde cineva din satul asta, la intrebarea: ‘De unde esti?’
Normal… o sa spuna:
Din Independenta… judetul ‘cutare’ (am o vaga banuiala ca e Braila).
Apoi de dragul conversatiei vei spune… Aaaa! Esti independentzan sau independent?! (aici e greu…).

Inca nu stiu din ce judet e satul asta. Ma uit dupa o masina sa-i vad numarul, asa poate imi dau si seama prin ce parti ale Romaniei trece trenul asta. Da’ de unde? Ori nu sunt masini pe langa calea ferata (ceea ce ar fi normal intr-o oarecare masura), ori oamenii astia nu au masini. Bine macar ca trece trenul… Da, uite si-o masina… Braila.

Apaaaaaaaaa! Terasamentul caii ferate e un pic mai sus. Dar cata apa! Copaci in apa, crang in apa… Pai acolo te duci la padure si la pescuit in acelasi timp. Ma rog… bine ca aici nu sunt case. Se vede in zare un furnal. Mai tata, ce aduce asta a ‘Sidex’ Galati. Mai incolo, in zare, turnul TV. Da, e Galati. Trecem pe langa… Stiu pe cineva care sta pe aproape de turnul ala, da’ o sa plece la Sorbona.

O casa numai in apa, un bordei… in apa. Caruta din spatele casei e pe pamant, in rest… uite si gradina, tot in apa. Nu mai are nimic omul asta. Cata apa…

Am trecut prin Braila, apoi in Faurei. Gara asta imi aduce aminte de o alergatura contra cronometru si un tren prins in ultima secunda, dar prins.

Am obosit, nenea asta de langa mine nici nu-si sufla nasul nici nu… De vreo 2 ore isi tot plimba batista la nas si se smiorcaie. O fi de la aerul conditionat. Deh… Nenea din spate casca, se intinde cu sonor, isi freaca palmele la fiecare 20 de minute si scoate tot felul de zgomote (omenesti). Si-o fi inchipuind ca nu-l aude nimeni din moment ce e singur, in spate? Cred ca da… Daca i-as da ciorba si o lingura, ar lipai-o, ar sorbi-o zgomotos?

Mi s-a terminat bateria la telefon. Exact acum cand trebuie sa primesc un telefon, urgent… foarte urgent. Un fel de blind date cu schimburi de acte importante. Mi-am asumat rolul de mesager. Oamenii astia chiar au incredere in mine :)) I-am intrebat asta de doua ori. Si mi s-a spus raspicat, ‘DA!’ Daca au, trebuie sa am telefonul deschis in momentul asta si nu mai e. Ma duc sa caut un telefon.

M-am oprit cu notatul pe hartii si am inceput sa intreb prin tren de un telefon. Gasesc, schimb cartelele si exclam piticutilor de pe creier (dormeau probabil): Cine a inventat telefoanele cu memorie??? De ce nu mai am loc pe SIM?!!! Si cum numarul ala nu avea cum sa faca parte din categoria numerelor de telefon pe care le stiu chiar si trezita brusc din somn, dau telefonul omului, multumesc regulamentar si ma duc dupa ‘nash’. Il gasesc si se rezolva problema. Sageata are priza si e oarecum la dispozitia calatorilor. ‘Nais’…

Da, deci v-am plictisit. Am ajuns bine. Am lasat in conditii bune actul acela… ne-am recunoscut multumita prizei care functiona in tren, priza de la care mi-am alimentat bateria telefonul, de care vorbeam mai sus… Da’ mai am niste carti de dat. Duminica trebuie sa ma intalnesc cu persoana… Iar blind date… :)) Uite asa, ajunge lumea sa ma cunoasca.

In rest, caldura… caldura maaaare.

Va urma sau nu.

Da mai copii, mai…

De unde-i asta cu rupeti randurile? Pai… apusul asta de duminica seara, exact asa ne-a ordonat.
Iar eu, ca un soldat cuminte si ascultator, ce sunt… am avut pentru a doua oara in viata impresia ca trec la alta arma si la alta trupa. Da’ nu ma sperie schimbatul armei si nici camarazii noi!

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si pasarile m-au gasit
Cu un cantec.

Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.

Am legat soarele la ochi,
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gaseasca.

Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am incercat sa le leg
La ochi.

*celor care i-au simtit lipsa…

Noaptea…
Vara…
Cald…
Bazaie cate un tantar…
Batranul ‘Sony’ care mi-e fidel de mai bine de aproape 15 ani, a inregistrat sute de casete, mi-a umplut noptile cu muzici in surdina… asa, ca sa nu ma trezesc si sa nu mai fie intuneric…
Un telefon care ar fi vrut sa sune…
Apa… trebuie sa cobor sa mai iau.
Afara se aud greieri… se aud greieri… se aud greieri… zzZzZZZZZz …greieri.

Nu stiu de unde… nu stiu cum, doar banuiesc, m-am procopsit cu o meteahna: muzica. Ascult muzica toata ziua, chiar si noaptea imi canta in fundal o lista cu muzici linistite. Am reusit sa ‘disper’ o parte din oamenii de langa mine cu grija mea pentru casete si mai tarziu, pentru CD-uri… Mie-mi canta non-stop, noroc ca nu-mi ploua asa cum imi si canta

Uite asa, am ajuns sa asociez momente din viata mea cu anumite melodii sau cu un anumit stil de muzica pe care-l ascultam atunci. Si fara nici o exagerare, atunci cand aud o melodie, retraiesc starile asociate perioadei in care am ascultat pentru prima dat acea piesa sau perioadele in care am ascultat-o obsesiv de mult. Da… stiu se mai intampla si altora…

Piesa care m-a prins de ani de zile si care este intr-una din mail-urile mele, undeva pe un server, ca sa o pot asculta de pe orice calculator conectat la Internet, este Now We Are Free, din coloana sonora a filmului ‘Gladiatorul’. Daca intr-o zi am spus ca Mike Oldifield si Vangelis au compus muzica pentru mine… de acum trei ani, l-am adaugat si pe Hans Zimmer la lista asta.

Daca nu ati vazut ‘Gladiatorul’, un film ‘empowering’, cum bine i s-a gasit cuvantul care sa-l descrie… sa-l cautati. Scena de final a filmului, cu melodia asta in fundal… va face ziua.

Nu va las s-o cautati prea mult. V-o dau si voua, daca nu ati ascultat-o de mult, cu rugamintea sa-mi spuneti care e molodia voastra de suflet.

Luati de aici!!! (scrie ca sta 7 zile pe server sau pentru un numar limitat de downloadari… deci, luati ca e la oferta! Dar ca la orice oferta, stocul e limitat)