si sufletul ti-era
deschis si-atat de clar
incat eu niciodata
nu am putut sa intru.
Am cautat cararea ingusta,
trecerea inalta si dificila…
Dar spre sufletul tau
duceau drumuri largi.
Am pregatit scara…
…visam ziduri inalte
veghindu-ti sufletul-
dar sufletul tau
era fara de paza,
de ziduri si zidiri.
Am cautat usa
ingusta si joasa
dar sufletul tau
de clar ce era
nu avea intrare.
*moment poetic
cat de subtila este ironia 🙂 in aceasta poezia (sa rimeze).
multumesc pentru portia de lirism.
mits
Haaa! Bine ai venit mai, mitso!
Cu placere!
Si sickootza a inceput sa treaca pe aici, ba chiar mi-a trimis niste poezele de Sorescu, pe care eu nu le aveam!
Interesant, ca eu nu o vad ca pe o ironie…
foarte frumos. ne place mult.
mulzu.
Nush de ce ma gandeam eu c-o sa placa. 🙂