Vei plange mult, ori vei zambi?
Eu
nu ma caiesc,
c-am adunat in suflet si noroi-
dar ma gandesc la tine.
Cu gheare de lumina
o dimineata-ti va ucide-odata visul,
ca sufletul mi-asa curat,
cum gandul tau il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plange mult atunci ori vei ierta?
Vei plange mult ori vei zambi
de razele acelei dimineti,
in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:
‘Nu stii,
ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?’
Superba poezia.
Imi plac mult ultimele doua versuri…
🙂 O fi din cauza lotusului cu care s-a nascut blogul tau? E mai mult, stiu.
Citind am descoperit ca si in noroiul care guverneaza existenta-mi ar putea inca exista vreo samanta de lotus…
Mulzu mult. 🙂
In fiecare exista… Numai ca, depinde…
Oare vom putea vreodata stapani in totalitate intelesurile acestei entitati de limbaj care ne este atat de draga, noua tuturor, si anume “depinde”?
Unii dintre noi cu siguranta stiu raspunsul, acesta fiind unul foarte simplu: depinde!
Hai no’oc!
Haha, nu stiu. Problema e ca din cauza nepriceperii mele in ale calculatoarelor, blogul meu a renascut intr-adevar peste noapte. Am facut o varza din el ieri si apoi a trebuit sa salvez cumva situatia. 🙁
Mai sunt cateva entitati de limbaj cum bine le-ai mai botezat, OQ-ule! (si fie vorba intre noi, nu-mi place sa la folosesc). Uite unul, la fel ca fra’su: ‘poate‘…
e cat se poate de adevarat ca la greu suntem buni , iertatori , ganditori , filozofi dar e la fel de adevarat ca si la bine AR TREBUI sa fim buni , iertatori , ganditori , filozofi .
”Nu stii,ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi” Nu , nu stiu . Dar in rest sunt trandafiri , violete , panselutze , orhiDEE……Si cu n mic efort scoatem nuferi si dintr un fantana arteziana!!
Dans pe strada… e de evitat folosirea lui ‘trebuie’. Face mai bine la sanatate, zau!
Completare, e minunat sa faci cum te cheama (ajuta).
Cum relativul domina, niciodata nu va fi acelasi dans iar pasii vor fi tot timpul, altii. Si strazile, pardon… ringurile, vor fi altele si altele.
Sa incerci! E minunat… la fel ca ‘singing in the rain’
Am poezia asta pe o hartie. Imi place(a) mult. 🙂
E cum ai zis, texte care revin asa, din cand in cand. 😛
E randul meu sa multumesc.
Stii aia… ‘o fapta buna pe zi?’ Eu mi-am permis ‘O bucurie unui om, pe zi’ 😉
Pai ” trebuie ” guverneaza viatza . Suntem niste bucatzi de carne de cea mai buna calitate , e drept , care traiesc cu trebuie n oase . Fara trebuie creierul central al carnii ar muri urland de…nu tocmai bine . S-ar micsora , ar fi ca un ficat tebecist , zgribulit , mic , rece , ascuns….. Trebuie , sa fie ridicat la un alt rang .trebuie trebuie sa fie cu T mare si n mijlocul propozitiei . Doar cu trebuie putem invinge cel mai greu inamic . Dar dak si inamicul il are pe trebuie ??
Mai Fred Astair… ai grija la Fordul cela :))
Asta cu trebuie n-am spus-o eu, ca s-o bat in cuie.
Dar totusi o bat in cuie si cred ca e a treia sau a patra oara cand amintesc de treaba cu ‘trebuie’, pe-aici.
Citeste-aici despre buclucasul T
Ma faci sa ma intorc la Blaga, chiar nu stiam de poezia asta frumoasa…
lori,la blaga nu te poti intoarce.cu poezia lui traiesti din momentul in care o descoperi si pana cand parasesti aceasta lume!
cand am descoperit blaga viatza mea s-a schimbat…
am descoperit cat de frumoase sunt amintire (ptr k prima poezie citita de mine a fost “amintire”!
Chiar… e frumoasa poezia ‘Amintire’. Mulzu!
Asa… si bine ai venit! 🙂
Poezia asta ne invata cum sa-ti ceri scuze in cel mai frumos fel posibil,scuze ca nu intotdeauna esti chiar cel mai grozav, ca ii mai dezamagesti pe cei ce te iubesc si ca uneori noroiul il aduni in suflet impotriva vointei tale .Cele mai frumoase randuri din finalul poeziei iti asigura iertarea, pentru ca asa cum frumusetea nufarului are radacini in malul de pe fundul lacului asa si in sufletele cu ” noroi ” poate rasari o dimineata cu frumuseti nebanuite.
Uite ce am gasit..foarte frumos
Luminarea sufletului omului trebuie să cuprindă nebănuita lui complexitate. Stiinte multiple, din cele mai vechi timpuri, au încercat să-i dezlege „misterulâ€, dar el a rămas, de fiecare dată, o necunoscută. „În copilărie, cînd am văzut întîia oară niste nuferi pe undele unui lac, nu credeam că sînt flori care cresc din apă, ci îmi închipuiam că niste flori se oglindesc de pe tărm în lac. Atîtea flori cresc din apele tăcute ale sufletului si-si dezvelesc petalele pe luciul constiintei noastre: ele cresc din noi, dar noi le credem oglindiri din lumea din afarăâ€
plina de sensibilitate si de adevar.mi-a fost dedicata de “duhul geaman“…sper sa constientizam cu totii ca nu suntem intruchiparea perfectiunii…atunci va trebui sa gasim puterea de a ierta
pt.AMICA D’ORO :E MINUNAT CE AI SCRIS ! SOTUL MEU STIA BLAGA PE DE ROST….ORICE..IL IDOLATRIZA- PACAT CA NU MAI E..A SCRIS CHIAR O POEZIE—MI-E DOR DE TINE BLAGA…SI IN CURAND S-A DUS…COINCIDENTE ,