Despre arici

N-am spus niciodata dar mie imi place inflexiunea vocii atunci cand se pronunta cuvantul ‘arici’. Da, arici. Era vara cand am vazut un arici, in august parca. Traversa aleea unui parc din Sangeorz Bai si sigur nu i-ar fi placut sa-l vada cineva. Probabil mergea la piata, piata aia in care nu dai nici un ban aricesc… Habar n-am.

M-am oprit si eu pe alee, mai departe, asa… si l-am pazit sa traverseze fara sa-l vada nimeni pentru ca m-am uitat eu destul la el. Nu a intors capul, si-a vazut de mers cu tepisorii aia care se miscau ca valurile marii. Da, ca marea!

Si daca ati observat, dragii mei, ‘arici’ la singular e ca ‘arici’ la plural… Asta ma face pe mine sa ma simt bine, ca pot fi arici si la singular si ca nu mi se taie acel tep cu punct deasupra, ca sa mi se spuna ‘aric’ (n-ar avea nici un farmec, credeti-ma). Cred ca de la tepi se trage (is prea multi), de n-au putut oamenii de pe meleagurile astea sa ne spuna altfel la plural.

4 thoughts on “Despre arici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *