Langa Spire, tapusa din Dublin (ca asa ii va ramane numele)… sunt multe. Da’ n-am sa intru in amanunte. Nu. Doar ca la Irlanda estem prize cu trei gauri, la fel ca si pe cealalta insula, mai mare si se mai circula cu masina cu volanul pe dreapta, pe partea stanga a strazii. La ei e mai greu sa faca la dreapta :)) si la un irlandez sau un englez cu siguranta nu ar merge melodia ceea ‘Nu ne mai trageti pe dreapta’. Iar restul… astialalti din Ioropa mare, sa nu incerce sa inteleaga semafoarele: ‘e’ multe si ‘e’ asezate toate (mai bine nu zic asezate si zic cazute) ; deci, semafoarele parca-s cazute din cer, direct in intersectie: cum a dus vantu samanta de semafor si cum au crescut de la ploaie.

Asa… dar sapca? Pai cum sa fie? Mi-a zis un nene de la un magazin cu adaptoare pentru prize, de langa Spire, ca sapca aia de-o port eu cu mandrie toing-toing, pen’ ca e cadou, nu prea are ce cauta in tara verde cu semafoare crescute unde apuca, in intersectie. Am mai auzit io, da’ nu m-am gandit ca-i chiar asa. Si doar pe mine nu ma intereseaza ca scrie ‘England’ pe ea sau ‘Ireland’, nu ma ploo. Dar pentru ca nu e frumos sa fii privit ca obraznic intentionat si sa te simti in continuare obraznic neintentionat, am luat alta sapca… tot cadou.

…dau cu link cu tot, un citat dintr-o carte (prietenii stiu tot timpul de ce - ca sa citam din contemporani ) pe care am indragit-o tare mult in copilarie, ‘Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai’. La fel si ‘Doctorul Aumadoare’ .

Doar Habarnam nu prea lua parte la jocuri. El spunea:

- Acum n-am timp pentru joc. De citit, mai citesc eu cu chiu cu vai, dar de scris nu pot decat cu litere de tipar. Trebuie neaparat sa invat sa scriu frumos. Nimeni in afara de mine nu stie pentru ce-mi trebuie asta.

In loc sa se duca la popice sau la fotbal, Habarnam se aseza la masa si se apuca sa citeasca. Nu citea decat o pagina pe zi, dar asta, desigur, ii era de mare folos. Uneori citea si cate doua pagini: pentru azi si pentru maine. Dupa ce ispravea cu cititul, isi lua un caietel si incepea sa scrie. Acum nu mai scria cu litere de tipar ci de mana, dar la inceput tare le mai facea anapoda. Pe atunci, in loc de litere, apareau in caietul lui un fel de mazgaleli si incolacituri, insa Habarnam isi dadu foarte multa silinta si treptat se obisnui sa faca literele frumos, atat pe cele mari, adica acelea cu care se incepe fraza, cat si pe cele mici. Mult mai mare necaz avea cu petele de cerneala…

Habarnam isi impodobea deseori caietul cu pete de cerneala. Si pe deasupra, de indata ce facea o pata, dadea cu limba peste ea. Din cauza asta petele lui de cerneala capatau si cate o coada lunga. Acestora el le spunea comete. Asemenea ‘comete’ se lafaiau aproape pe fiecare pagina. Dar Habarnam nu se descuraja, deoarece stia ca rabdarea si munca il vor ajuta sa scape si de ‘comete’.

Sursa este habarnam.org (mergeti acolo de cititi tot) iar omului care s-a ocupat de asta, ii foarte multumesc!