De ce imi mai este dor?

Departe de locurile in care am trait ceva mai multe primaveri, in care am descoperit si am invatat, ajung sa le simt lipsa si sa apreciez mult mai mult ceea ce a trecut, valoarea crescand odata cu trecerea din linia prezentului, spre viitor.

Explicatii pot fi asa cum am auzit sau citit: apreciezi mult mai mult trecutul si viitorul decat clipa de-acum sau ti-e dor de ceea ce a fost mediul propice unui pas in dezvoltarea personala si mai ales ti-a oferit clipe de liniste si securitate.

Imi lipseste Iasul, batranel vioi care tine pasul cu modernizarea si informatia, cu stradutele urcande si coborande printre casele din Ticau, imi lipseste Copoul verde si Pacurariul vazut seara de sus, aproape de Gradina Botanica. Imi lipseste culoarea schimbarii orasului…

Imi mai lipsesc dealurile, vaile, muntii si satucele cu biserici vechi, ca cele din Maramures, in curtea carora in tintirimul acoperit de gazute si flori, imprejumuit de meri, peri si gutui batrani “linistita, obosita, vara parca odihneste” si miroase a “stramosi intorsi cu vara la nepoti si la feciori.”

Istoria plina de legende si povestioare spuse intre case cu pereti de piatra, de oameni alungati de ploaia si vantul de afara ori fantasmele din intunericul noptilor lungi nu au nici pe departe acelasi gust cu istoria calda si vie de-acasa.

…si-mi lipsesc oameni cu sentimente vii, oameni care reflecta realitatea, prezentul si nu fac un bors de comoditate egoista amestecata cu un soi de indiferenta zambinda. Mi-e dor de prieteni care isi spun gandurile fara sa bea beri fara limita… adica berea de bucurie si nu bucuria de bere.

Da, mi-e dor de-acasa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *