Cica un nene, Henry Blaha, a zis asa: “Rugby is a beastly game played by gentlemen; soccer is a gentleman’s game played by beasts; football is a beastly game played by beasts.”

Ca sa fim siguri ca ne-am inteles:
*rugby… stie toata lumea ce-i
*soccer… fotbalul european, il joaca Dinamo, Poli Iasi, Rapid, Steaua (scris in ordine alfabetica sa nu se supere suporterii)…
*football… fotbalul american ala de se joaca cu casca in cap si cu umerii lati 😀

Spuneam si eu asa… ca aici se joaca mult rugby.

Azi au fost doua probleme in care nu am reusit sa ma lamuresc:

1. Ca tot omu’ care vrea sa ajunga la destinatia X cu mijlocul de transport cutare… te supui regulilor impuse de compania transportatoare. Regulile “e multe”, la fel ca noi, astia de circula zi de zi, dintr-o parte in alta. Le gasesti peste tot: pe usi, pe pereti, pe fluturasi, pe bilete, pe jos… n-are importanta. Problema mea e cum pot verifica oamenii astia daca eu intru cu guma de mestecat in statie? Ma pun la un aparat de scanatat guma de mestecat? Fac sondaje uitandu-se in gurile oamenilor, asa… pe neve? Sau o fi un agent de paza care urmareste prin camerele video miscarea muschilor fetei si trimite un echipaj care dojeneste parinteste ca nu e voie cu guma de mestecat in tren ca nu cumva sa-mi treaca prin cap sa o arunc/lipesc pe o tapiterie?

2. …si ma mai intreb cine ar sta cu o persoana asa prietenoasa dar cu un nick asa de… a la Adams Family?

Click pe imagine sa vedeti mai bine 🙂

Langa Spire, tapusa din Dublin, (ca asa ii va ramane numele)… sunt multe. Da’ n-am sa intru in amanunte. Nu. Doar atat va spun: la Irlanda estem prize cu trei gauri, la fel ca si pe cealalta insula, mai mare si se mai circula cu masina cu volanul pe dreapta, pe partea stanga a strazii. La ei e mai greu sa faca la dreapta :)) si la un irlandez sau un englez cu siguranta nu ar merge melodia aceea ‘Nu ne mai trageti pe dreapta’. Iar restul… astialalti din Ioropa mare, sa nu incerce sa inteleaga semafoarele: multe si asezate toate (mai bine nu zic asezate si zic ‘cazute’); deci, semafoarele parca-s cazute din cer, direct in intersectie: cum a dus vantu samanta de semafor si cum au crescut de la ploaie.

Asa… dar sapca? Pai cum sa fie? Mi-a zis un nene de la un magazin cu adaptoare pentru prize, de langa Spire, ca sapca aia de-o port eu cu mandrie toing-toing, pen’ ca e cadou, nu prea are ce cauta in tara verde cu semafoare crescute unde apuca, in intersectie. Am mai auzit io, da’ nu m-am gandit ca-i chiar asa. Si doar pe mine nu ma intereseaza ca scrie ‘England’ pe ea sau ‘Ireland’, nu ma ploo. Dar pentru ca nu e frumos sa fii privit ca obraznic intentionat si sa te simti in continuare obraznic neintentionat, mi-am luat alta sapca… mi-am facut-o cadou, cu alte cuvinte.

…dau cu link cu tot, un citat dintr-o carte (prietenii stiu tot timpul de ce – ca sa citam din contemporani 🙂 ) pe care am indragit-o tare mult in copilarie, ‘Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai’ (la fel si ‘Doctorul Aumadoare’ 😀 ).

Doar Habarnam nu prea lua parte la jocuri. El spunea:
– Acum n-am timp pentru joc. De citit, mai citesc eu cu chiu cu vai, dar de scris nu pot decat cu litere de tipar. Trebuie neaparat sa invat sa scriu frumos. Nimeni in afara de mine nu stie pentru ce-mi trebuie asta.

Habarnam isi impodobea deseori caietul cu pete de cerneala. Si pe deasupra, de indata ce facea o pata, dadea cu limba peste ea. Din cauza asta petele lui de cerneala capatau si cate o coada lunga. Acestora el le spunea comete. Asemenea ‘comete’ se lafaiau aproape pe fiecare pagina. Dar Habarnam nu se descuraja, deoarece stia ca rabdarea si munca il vor ajuta sa scape si de ‘comete’.

Sursa este habarnam.org (mergeti acolo de cititi tot) iar omului care s-a ocupat de asta, ii foarte multumesc!

Cica erau odata ca niciodata o minge de tenis destul de veche cat sa stea degeaba, doi fluturasi noi de badminton, suficient de noi cat sa-si faca stagiatura in vara, un burete nou nout de spalat vase, atat de nou dar care nu s-a nascut sa spele vase si ritzi-pitzi… Astea din urma, erau doua rosii si mai erau doua albe cu picatele negre, si parca mai erau si doua maro, mici.

Inventarul dupa o zi:

• Mingea… este dar mai zburlita
• Un fluturas nu mai are jumatate din pene. La ce i-ar trebui atatea pene?
• Buretele curand va fi bucati si mai mici. Dar este dom’le, este!
• Ritzi-pitzi? Unde-s? Doar nu le-ai mancat, presupun. Ok, o parte le-am gasit dar unul unde-i?

N-am spus niciodata dar mie imi place inflexiunea vocii atunci cand se pronunta cuvantul ‘arici’. Da, arici. Era vara cand am vazut un arici, in august parca. Traversa aleea unui parc din Sangeorz Bai si sigur nu i-ar fi placut sa-l vada cineva. Probabil mergea la piata, piata aia in care nu dai nici un ban aricesc… Habar n-am.

M-am oprit si eu pe alee, mai departe, asa… si l-am pazit sa traverseze fara sa-l vada nimeni pentru ca m-am uitat eu destul la el. Nu a intors capul, si-a vazut de mers cu tepisorii aia care se miscau ca valurile marii. Da, ca marea!

Si daca ati observat, dragii mei, ‘arici’ la singular e ca ‘arici’ la plural… Asta ma face pe mine sa ma simt bine, ca pot fi arici si la singular si ca nu mi se taie acel tep cu punct deasupra, ca sa mi se spuna ‘aric’ (n-ar avea nici un farmec, credeti-ma). Cred ca de la tepi se trage (is prea multi), de n-au putut oamenii de pe meleagurile astea sa ne spuna altfel la plural.

Ideea cu pasta de dinti este foarte scurta: cand vine momentul sa se termine si nu mai este alt tub in casa, este si momentul ca detergentul de vase sa nu se mai vada in ambalaj, sapunul abia sa mai respire iar dupa jumatate de zi… se constata cu ‘bucurie’ ca s-a terminat si detergentul. Bine ca este balsam de rufe, cumparat inainte de a se termina pasta de dinti.

Ideea de a arunca o privire in frigider, nu se finalizeaza pentru ca se stie: din 3 rafturi (sau cum s-or chema), unul mai are ceva-ceva pe el.
Tubul nou de pasta de dinti vine cu un refill la mai toate ‘consumabilele’ 😀

Saptamana usoara!

La capitolul rutier:

Cei care se cred zmei pe sosele (ei nu stiu ca mult prea putini sunt cei care ii admira, mult prea multi ii injura), grabitii care nu au rabdare la urcarea si coborarea din mijloacele de transport in comun (oamenii nu detin calitati speciale de a zbura peste ceilalti si nici de a trece prin cei din fata, pentru a face loc grabitilor), ‘maxili-taxili’ in care soferii ingramadesc un numar de calatori care ar ocupa scaunele unui autobuz (in mod special 121 (din Iasi) care nu circula cu viteza constanta, ci cu viteze extreme), cei care se sprijina in claxoane (sunetul nu ajuta cu nimic la decongestionarea ambuteiajelor), pietonii nehotarati care pornesc de pe trotuar si apoi se opresc pe mijlocul benzii.

Si ar fi ceva ce nu inteleg: sistemul audio al decapotabilelor este pentru o masina sau pentru o intersectie intreaga si persoanele aflate la 100 metri pe raza intersectiei?

La capitolul oameni:

Cei care mint in mod constant (ii admir totusi ca au o memorie buna), cei care fac scandal la cozi (sigur sunt sefi de scara iar daca nu sunt sefi de scara… sunt acei Gica Contra ai blocurilor; daca stau la casa, sigur sunt aia care fac galagie ca ai oprit masina in fata portii lor, desi ei n-au masina), cei care se baga in fata fara pretext la orice coada (nu vreau sa stiu cum fac atunci cand cineva din familia lor sta la buda mai mult decat trebuie), cei care scuipa regulat pe strada (imi aduc aminte de ‘Two stupid dogs’ care au umplut in felul asta, un bol intreg), cei care sufera de curiozitate cronica privind viata unora si insistenta acuta in a afla detalii – despre viata acelorasi – (ei nu se prind nici macar dupa ani de zile ca unora ca mine le este indiferent daca sunt curiosi si ‘ignore’ este singurul raspuns pe care il voi oferi 24h din 24?), cei carora le place sa fie sefi dar nu sunt si asta ii irita si mai mult. 😀

La capitolul mancare:

Pestele (cu cateva exceptii), fructele de mare, carnea de miel, spanacul (si ce daca i-a placut lui Popey?!), ficatul (mai ales ala cu ceapa), painea impletita din comert (pur si simplu nu-i vad rostul), gaurile din svaiter, mirosul de mancare din haine dupa un pranz/cina la restaurant, mancarea fierbinte.

…va urma intr-o zi (in care o sa ma enervez ca astazi)

Cand iti doresti ceva, poti vorbi cu Mos Craciun sau poti astepta pana se intampla.
Da’ exact la o saptamana semnul nostru nu numai ca s-a dezghetat dar i-a mai rasarit si un semafor… verde, asa ca frunza.
Nu mai este mult pana la primavara, zic io… 🙂

*si parca ma aud: toate-s bune si frumoase si la vara, cald 🙂

Mai, primavara, mai!

Mai tii minte cand te imbracai tu in verde si miroseai asa… a floricele: intai a frezii, a zambilute apoi a salcam? Mai tii minte cand veneai cu domnul Soare pe la noi si se facea cald in palmele noastre?

Mai tii minte cand puneai copacii la treaba si ii imbracai in uniforme verzi? Stii, mie chiar in place cand le pui si buline albe, rosii, roz… si te distrezi mai tarziu cu fratiorul tau, vant cald de primavara, suflandu-le bulinele si imprastiind confetti.

(H)Aidi, aidi… aidi primavara ca nu ne mai tin nici ghetele, nici bocancii! S-au saturat de noi si ne tot intreaba cand le dam concediu.

Ai… si iti pun si martisor cu cosar norocos! Ti-am facut si rezervare, ai tot aici, nu trebuie sa-ti iei nimic pe drum.

Hai ca sa se nasca si ideile si zambetul de sezon… hai sa incalzesti si tu pinguinul asta si aricii siamezi, hai primavara, HAI!