Vin plicuri de la firme sau comunitati din care au facut parte cei care au fost de-ai casei… Nici nu mai trebuie sa ma uit pentru cine e scrisoarea, recunosc logo-ul si stiu daca trebuie sa o las la vedere sau daca o pun in micul depozit de scrisori al casei. Mai sunt plicuri cu numele false date de oamenii care au stat aici si pe care nu le-ar fi deschis dar le las acolo, peste depozitul de scrisori, nu se stie… poate o sa vina intr-o zi sa si le ‘revendice’. Si bineinteles, mai este corespondenta care vine si nu ramane sigilata in depozitul despre care am pomenit.

De o bucata de vreme pana mai azi, s-a adunat o gramajoara de plicuri cu numele unui coleg din casa (irlandez de origine), care pleaca in deplasari cu saptamanile. Azi s-a intors omul, si-a citit corespondenta si ca de obicei, a lasat-o imprastiata prin toata casa (odata am gasit un plic de-al lui si pe scari dar asta e alta poveste). Acum, pe masa din bucatarie ‘troneaza’ o felicitare cu un brad de Craciun… cool!

Cine stie in ce falie temporala oi fi traind aici…

Romanii
Cand se exileaza
Se aseaza de-a lungul caii ferate,
In Europa,
Sau, daca mai e loc, pe langa gari.

Sa fie mai aproape de casa,
Sa poata prinde primul tren
La o adica.

Asta le da sentimentul
Ca nu s-au indepartat prea mult.
Mergand pe langa calea ferata,
Sau auzind suieratul trenurilor,
Ei comunica permanent
Cu tara.

Primavara, mai ales,
Cand magnetismul terestru
Tulbura sus cocorii,
Ei stau tristi pe bagaje
Si asculta cum, intraductibil,
Vuieste terasamentul
De dor.

Autor cunoscut in primavara corolata… aaa, colorata

Da. Nu mai spun. Au invadat si gata. Americanii pun steaguri, olandezii lasa Heineken, noi o sa punem manele pe Marte ca sa vedem la ce trag extraterestrii mai bine.

Dar nu, nu e asa. L-au mai si scumpit un pic… ca deh, practic ar fi doua autobuze unul peste altul dar totusi, cu acelasi numar de roti. Doh! 

Da’ noi sa fim sanatosi!

Mulsani!

No mon’, no fun.
Your son

Vine si raspunsul:

So sad, too bad.
Your dad

Explicatii pot fi asa cum am auzit sau citit: apreciezi mult mai mult trecutul si viitorul decat clipa de-acum sau ti-e dor de ceea ce a fost mediul propice unui pas in dezvoltarea personala si mai ales ti-a oferit clipe de liniste si securitate. 

Imi lipseste Iasul, batranel vioi care tine pasul cu modernizarea si informatia, cu stradutele urcande si coborande printre casele din Ticau, imi lipseste Copoul verde si Pacurariul vazut seara de sus, aproape de Gradina Botanica. Imi lipseste culoarea schimbarii orasului…

Imi mai lipsesc dealurile, vaile, muntii si satucele cu biserici vechi, ca cele din Maramures, in curtea carora in tintirimul acoperit de gazute si flori, imprejumuit de meri, peri si gutui batrani ‘linistita, obosita, vara parca odihneste’ si miroase a ‘stramosi intorsi cu vara la nepoti si la feciori’. 

Istoria plina de legende si povestioare spuse intre case cu pereti de piatra, de oameni alungati de ploaia si vantul de afara ori fantasmele din intunericul noptilor lungi nu au nici pe departe acelasi gust cu istoria calda si vie de-acasa.

…si-mi lipsesc oameni cu sentimente vii, oameni care reflecta realitatea, prezentul si nu fac un bors de comoditate egoista amestecata cu un soi de indiferenta zambinda. Mi-e dor de prieteni care isi spun gandurile fara sa bea beri fara limita… adica berea de bucurie si nu bucuria de bere. 

Da, mi-e dor de-acasa!

O radiera mica catre creionul alb cu nas ascutit, zis si Vi:
- Daca tu nu vei mai scrie, eu nu as mai avea ce sterge pentru a face loc cuvintelor mai frumoase si nici tu nu vei afla ce inseamna mai frumos.

El: Ahhh… you already forgot? But you have memory… you know?
Ea: Yes…
El: Ok, ok… now, are you following?
Ea: Yes…

…si s-au pierdut in multime.

KeStii pluteste si dormiteaza. Probabil viseaza. Cine stie?

Acum nu zic nimic, sa viseze dar sa viseze frumos: poate un hamac prins intre doi gutui intr-o gradina mare-mare si verde sau poate la o seara calda cantand ‘I’m leaving on a jet plane’ ori ‘Moonriver’ (asta are mai putina importanta, coloanele sonore sunt tot timpul frumoase). Daca viseaza urat… nu-i bine. Trebuie sa-l trezesc si sa-l plimb.

Zambeste… Bun. Atunci il mai las sa doarma un pic.

El era ea,
Si ea era el.

Ea era ea,
Si el era tot ea,

Ea era, nu era,
Si el era ele,
Sau cam asa ceva.

Dimineata mai ales,
Pina se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde si pana unde,
De ce asa si nu altminterea,
Trecea o groaza de timp.
Trecea timpul ca pe apa.

Voiau uneori chiar sa se sarute
Dar isi dadeau seama la un moment dat
Ca amindoi sunt ea.
Mai usor de repetat.

Atunci incepeau de spaima sa caste.
Un cascat asa de lana moale,
Care se putea si croseta
In felul urmator:
Una casca foarte atent,
Si cealalta tinea ghemul

‘Rugby is a beastly game played by gentlemen; soccer is a gentleman’s game played by beasts; football is a beastly game played by beasts.’

Ca sa fim siguri ca ne-am inteles:

*rugby – stie toata lumea ce-i
*soccer – fotbalul european, il joaca Dinamo, Poli Iasi, Rapid, Steaua (scris in ordine alfabetica sa nu se supere suporterii)…
*football – fotbalul american ala de se joaca cu casca in cap si cu umerii lati

Spuneam si eu asa… ca aici se joaca mult rugby.

Sa ascultam picuri de ploaie si sa topaim in prima balta pe care o gasim pe trotuar, sa fredonam ‘Moon river’ impreuna cu ‘our huckleberry friend’… exact melo asta pentru ca ii stim versurile pe de rost. Si daca nu vrem sa mai fredonam, nu mai fredonam! Mergem intr-un triunghi magic de copaci si facem predictii: ‘e albastru sau alb cu albastru?’, ‘e cu stele sau norisori?’, ‘e sclipicios sau e doar luna mare acolo?’. Dupa ce facem predictiile, ne uitam in sus si vedem cum stam cu statistica…

Apoi, sa ne bagam nasul intr-o clatita mare-mare cu dulceata de gutui si sa radem cat clatita. Dupa ce-o mancam, vom rade de doua ori mai mult (o data cat noi si apoi cat clatita).

Si sa zambim cand visam pentru ca somnul e prea batran si saracul de el uita sa zambeasca. Tre sa facem noi asta in locul lui…