“Iaca, intr-o zi, treceam printr-un sat. Un mosneag de nouazeci de ani se apucase sa sadeasca un migdal.
– Ei, mosule, am facut eu, sadesti un migdal?
– Eu, fiule, ma port de parca n-o sa mor niciodata. Si i-am raspuns:
– Eu ma port de parca as muri in fiece clipa.
Care din noi avea dreptate?”
In ultima vreme ma framanta tot mai mult gandul asta… obsesional, ar spune unii…:) ciudat este ca ma simt ca al doilea si sper ca primul…
… eu vreau sa sadesc cate un migdal in fiecare zi. 🙂
asadar si mai departe unde ramasesem?:P
problema este ca dansa o sa ne ia de unde trebuie sa ne ia, si cand trebuie sa ne ia. nu de unde vrem si cand vrem…
Depinde cu ne sadim migdalii sau o asteptam. Ideea e sa nu stam degeaba, pentru ca degeaba stam! 🙂