Am mai pierdut si ast amurg.
Nimeni, nu ne-a vazut, in seara asta,
tinandu-ne de mana, la caderea noptii,
albastru – peste lume.
Am vazut – de la fereastra,
miracolul apusului de soare-n zariste
Uneori – ca o moneda
un scapat de soare-mi stralucea in maini.
Mi te vedeam, intr-un aeve cu sufletul meu
ravasit de tristetea ce mi-o stii.
Pe unde-mi umblai atunci? Printre ce fel de
oameni-ti dramuiai spusele?
De ce oare da navala iubirea,
-n sufletul meu, dintr-o data,
-atunci cand sunt trist si tu
-mi esti departe?
Mi-a cazut din mana cartea
pe care o iau pe genunchi – atunci cand
cade amurgul si ca un caine ranit
la picioare-mi cade capa.
Mereu si mereu mi te-ndepartezi
-n amurgurile, unde noaptea-si sterge,
statuile curgand.
Bre! Cum de culegi tu atita iubire,… pardon atitea comentarii, cu poesiile altora ? Eshti unsa cu ceva alifie de vino incoace? Ca nu mai inteleg blogosfphera!
TREBUIE inteleasa? Toata?
N-am raspuns la intrebarea asta, mai ales ca inca imi curge nasul 🙂
Too much love these days. :))
Crezi? Este tot timpul… pentru cei care o vad. Daca te-ai gandit la sarbatoarea aia cu inimioare si alte cele, aia e pentru cei care nu vad sau uita.
Pentru restul… este din plin.
Ai dreptate, e pentru cei care uita, sau vad degeaba.
Fara dragoste ar fi haos, nu ca asa nu e ( mai ales pe la noi ), dar macar mai tempereaza unele aspecte.
Anyway, V-day sucks.
Ei… nu e de luat chiar asa in tragic. Cu ce ocazie sa mai vanda comerciantii baloane si jucarele de plus?
Yeah, right! 🙂
Totusi, poezia a fost postata cu alte ganduri si m-am tot ferit sa discut despre ziua de ieri…
Dar mi-a iesit doar ieri :))
cu sosetele plaushate la rasarit de soare sa ne uitam.
dupa linia orizontului din vama pesti prin ureche sa ne cante…
si… daca e cavaler cu capa, sa-l facem aramis si sa-i dam batista cu monograma dee-ului
iiih!!!
…sa fie si un pinguin pe batista, da?
Si sa fie un pic mai nonconformista, adica orange, nu alba, batista ceea. Da?
Pai poate departe cateodata e mai aproape decat am putea crede or visa…Iar aproape e atat de departe ca ramanem doar cu raceala pietrei 😉
“Pamantul e irourat la ceas de noapte – ochiul meu intotdeauna…” – L.Blaga
Da frumos si Neruda asta…
Pingiunii, ursii polari, morsele, marmotele… stau si asculta pe dig – bineinteles pe digul din Vama…
Hoth – acelasi lucru l-am spus io, nu de mult, cam la inceputul anului. Maaare adevar!
ironycman …morsele sunt personajele secundare 🙂
lol ..yes sir…da’ nu am furat ideea :)…doar ca se pare ca ii un adevar universal valabil :))
Deci, da…
Da’ asta cu adevarul universal valabil… nu e chiar un punct in care sa cred orbeste 🙂
You have been tagged!
you sir…a spus cineva de crezut orbeste :)?
😛 Bine… you won!
N-am gasit cuvantul cu care sa te inchid… ca la fazan, asa 🙂
Mi-au dat astia ochelari ca sa nu cred orbeste. Bine ca nu mi-au dat si coif, ca lu’ Oblio 😉
Cine moare ?
de PABLO NERUDA
Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”.
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca “a fi viu” cere un
efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim…
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in
fiecare zi…
Multumesc MM, era deja publicat aici… Dar uite, ca eu am primit textul asta ca fiind scris de Garcia Marquez si l-am postat pe la inceputurile blogului… Acuma o sa ma lamuresc eu cine l-a scris.
ce sa spun dak tot vreti sa daramati unele “mituri” macar recladiti altele
ce sa spui? ca nu am inteles