O sa incep sirul mai multor ganduri pe care planific sa le postez in serie, cu cateva versuri de-ale lui Sorescu si daca va plac, va trimit sa cititi poezia in intregime (‘Dor’ se cheama), sa vedeti cum se leaga de cele ce urmeaza a fi insiruite.

‘Romanii
Cand se exileaza
Se aseaza de-a lungul caii ferate,
In Europa,
Sau, daca mai e loc, pe langa gari.’

Au trecut 6 ani de cand intr-un interval mai scurt de o luna am cantarit si m-am hotarat sa plec din tara, sa invat ceva nou, sa vad si mai mult decat Romania, sa imi iau gandurile sa le port si prin cele tari (mai exact prin Irlanda, si mai exact… in Dublin) si sa-mi schimb (oarecum) directia (profesional vorbind).

Atunci, in seara lui 21 Ianuarie 2007, zburand pentru prima data spre Dublin, cu frica de necunoscut, cu multa curiozitate dar si cu inima indoita de decizia de a pleca, luata (cam) prea din scurt… am realizat ceva: am ajuns sa fac ceea ce cu ani in urma suna mai mult a intrebare retorica amestecata cu vis frumos: ‘Ce-ar fi daca as pleca eu in strainatate? Dar nu sa muncesc la negru! (nu as avea puterea sa rezist presiunii puse de o situatie incerta cum este munca la negru intr-o tara straina, unde tu esti strainul si ei sunt ei, indiferent de cat de bine muncesti sau indiferent cat de onest esti).’

Asadar, la trei saptamani dupa intrarea Romaniei in UE, eram in zbor spre vest: legal, cu bursa asigurata pe o perioada de 2 ani si cu… ‘mai vad eu dupa aceea’. Trecuse suficient de mult timp de la revolutie si Internetul intrase deja si in casele romanilor de rand cat sa stiu cam cum e in vestul acela de legenda. Nu m-a socat cum m-am gandit ca s-ar putea sa se intample. In schimb, era altfel, era altceva… chiar mirosea diferit. Si, normal, am gasit alta cultura, alte tipare.

De obicei, in primele zile iti formezi o parere asupra locului nou dar subiectivismul e atat de mare incat nu ai cum sa tii o linie constanta (linia omului obisnuit cu ceea ce-l inconjoara) si atunci dai dintr-o extrema in alta, de la extaz, la agonie si invers… Asta pana se face media si gata, te linistesti.

Avand in vedere ca am plecat curioasa si nu hotarata sa parasesc pentru totdeauna Romania, avand si ceva doza de patriotism, iata ce-mi amintesc ca-mi trecea prin cap:

Realitatea de acolo: Se circula pe stanga. La trecerile de pietoni scrie pe jos: ‘LOOK RIGHT’
Gandul romanului: ‘Iar ma uit aiurea cand traversez! Scrie pe jos, scrie pe jos! Anapoda!‘

Realitatea de acolo: Semafoarele sunt si la capatul intersectiei (ca sa vada toata lumea ce culoare ai in fata, nu doar tu)
Gandul romanului: …si aici citez: ‘deci, semafoarele parca-s cazute din cer, direct in intersectie: cum a dus vantu samanta de semafor si cum au crescut de la ploaie‘.

Acum nu mai cred asta, din contra… mi se par de-a dreptul utile aceste semafoare din capatul intersectiei si chiar e bine gandita treaba asta!

Realitatea de acolo: astepti sa platesti ceva la o coada. Nu simti in ceafa respiratia celui din spatele tau si nici coatele nu stiu cui sta pe langa tine.
Gandul romanului: ‘Asta-i ce spuneau multi despre vest si chiar ii fain! Uite, nu face nimeni scandal daca merge greu coada asta‘.

Realitatea de acolo: La chiuveta sunt doua robinete separate: unul pentru apa calda si celalalt pentru apa rece.
Gandul romanului: ‘Bai, ce-o fi gandit astia?! Mfai, ori iti frigi mainile, ori iti ingheata! Cine naiba pune capac la scurgere si se spala in chiuveta, dupa ce potriveste temperatura apei?‘

Realitatea de acolo: Sunt multi emigranti in Irlanda si autoritatile se straduiesc sa-i indrume si sa-i ajute pe cei care vor sa intre in legalitate si sa-si anunte oficial, prezenta si statutul lor in Irlanda.
Gandul romanului: ‘Iti trebuie multa putere si deschidere sa ii ‘suporti’ pe toti. Oare cata rabdare ar avea un functionar roman sa explice unor emigranti care nu-i stiu limba, cum sa completeze o hartie?!‘ (N-ar avea… Cred asta si acum. Si tot acum, ma gandesc ca un emigrant in Romania, ar trebui sa faca un dosar muuult mai stufos decat cel compus dintr-o scrisoare de la proprietarul casei in care sta si o scrisoare semnata de cineva care ii este sef).

Realitatea de acolo: Romania nu era si nici nu este foarte bine vazuta dar sunt si exceptii (putine, ce-i drept)!
Gandul romanului: ‘Nu-i nimic! I come in peace! Sunt un roman deschis si bine intentionat! Am o tara frumoasa!‘

Ma opresc un pic aici… pentru ca de la punctul asta am ceva de spus si e cu naduf, mare naduf.