Aveam o poezie care nu ma lasa sa dorm
Si am trimis-o la tara,
La un bunic.
La urma am scris alta
Si i-am trimis-o mamei,
S-o pastreze-n pod.
Am mai scris dupa aceea vreo citeva
Si, cu stringere de inima, le-am incredintat rudelor
Care si-au dat cuvintul ca o sa aiba grija de ele.
Si, tot asa, pentru fiecare poezie noua,
S-a gasit cite un om care sa mi-o primeasca,
Pentru ca fiecare prieten al meu
Are la rindul sau un prieten,
Atit de bun incit sa-i incredinteze taina.
Asa ca nici eu nu mai stiu acum
Unde mi se afla cutare vers
Si, in caz ca ma calca hotii,
Oricit de mult m-ar schingiui,
Tot n-o sa le pot spune mai mult, decit
Ca ele sint la loc sigur,
In tara asta.
Nu e o poezie… dar eu asa am vrut sa cred… si poate cu bunavointa cine intelege o ia ca vers sau… ma injura…
Si pentru ca – cel putin mie – imi suna frumos si optimist, am dreptul sa vorbesc acum cum vreau eu…DA? Deci, enjoy frumosete de compozitie… :)) Deci, deci, deci (nu sunt balbait, vreau sa enervez pe cineva;) tot eu care sunt, respectabilul inginer romantic…
In cautarea apei, o marioneta de nisip paraseste lumea de nisip în care traiste. Rataceste prin alte lumi facute din hîrtie, piatra, fier, urmarind sunetul picaturilor de apa. La sfîrait marioneta reuseste sa ajunga în apa.
Poveste de lumina si de întuneric…. Asta este cautarea.
Dar nimic nu-mi poate opri cautarea….
Speranta si apoi mai nimic…….
Speranta si nimic……
Am trimis-o la tine sa o feresc de hotzi… can you keep it?
Tzam, Zee most peaceful brand…a tinut si tine cu grija, tot ce primeste.
E pe maini bune…
buuuuuuun…mumuioasa…
si cum ninge …ma bucur ca nu e furata ninsoarea