Noi, care suntem ingrozitor de mari,
Care n-am mai cazut pe gheata
Dintre cele doua razboaie,
Ori daca din greseala am alunecat vreodata,
Ne-am si fracturat un an,
Unul din anii nostri importanti si tepeni
De gips…
O, noi, cei ingrozitor de mari
Simtim cateodata
Ca ne lipsesc jucariile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucariile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vata a papusilor
Si de corabia noastra
Cu trei randuri de panze,
Care merge la fel de bine pe apa,
Ca si pe uscat.

Am vrea sa incalecam pe un cal de lemn
Si calul sa necheze o data cu tot lemnul,
Iar noi sa-i spunem: “Du-ne undeva,
Nu ne intereseaza locul,
Pentru ca oriunde in viata
Noi avem de gand sa facem
Niste fapte grozave”.

O, cat ne lipsesc uneori jucariile!
Dar nu putem nici macar sa fim tristi
Din cauza asta
Si sa plangem din tot sufletul,
Tinandu-ne cu mana de piciorul scaunului,
Pentru ca noi suntem niste oameni foarte mari
Si nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care sa ne mangaie.