In fiecare zi treci pe langa copaci. Le vezi numai trunchiurile, pentru ca-s mult mai mari decat tine, unii chiar mai batrani si nu indraznesti sa-ti ridici ochii spre bratele si fruntea lor.
Asa… Din cauza asta nu stii cum ii cheama. Si totusi, treci in fiecare zi pe langa ei. Uneori, urmarindu-ti varfurile pantofilor, dai de frunze. Frunzele lor. Atunci iti amintesti ca ala e stejarul pe langa care treci in fiecare dimineata, aia sunt teii (pe care ii astepti sa infloreasca si atat) sub care este o banca, ala e ciresul (la care ce-i drept, te-ai uitat in vara, atunci cand avea beculete rosii comestibile), asta e castanul de la capatul aleii…
Trebuie sa vina si toamna asta din cand in cand, ca sa stii cu cine mai imparti soarele, cui ii dai tu sa respire si cine iti da tie sa respiri.
Dupa ce iti faci gramezi mari de frunze si te arunci, de nebun… pana te faci una frunzele, te uiti la cer si la bratele lor, ale copacilor, din ce in ce mai goale si parca ti se face dor sa le vezi imbracate-n verde. Dar ei se duc la culcare chiar daca tu nu vrei… si o sa se trezeasca pe la primavara.
Ssssshhh! Copacii se duc sa faca nani!
asha patzesc si eu cu strada pe care stau … uit sa ma uit la ea.
shi cand in sfarshit ridic ochii sa o vad e primavara deja.
Pana sambata n-am stiut ca am un stejar in apropierea blocului in care stau.
Copacii ne sunt prieteni.Exista un transfer energetic intre ei si noi.Atunci cand ne plimbam printre ei,ne simtitm mult mai bine si increzatori,cu noi forte.
mi-am adus aminte de nucul din herastrau
simonidu’ si cougarul stiu pe indelete
trei oameni, atata ne-a trebuit, sa-l vedem ca are crengile joase, si nuci mici in el
si calare!
asta pana ne-au dat aia sase paznici jos (ne inconjurasera de numa numa)
bine ca a plooat… mai da a murat padurarii aia, cu tot cu hggmmmaaaahhjhagahjdgf alineatu’ paishpe al lor (cougare, simonidule, citesti?) 😛