Ultimul comment citit de mine, la episodul pilot ‘Despre copilarie I‘, vorbea ceva de o bucata galbena de ziar. Coincidenta sau nu, eu planificasem sa povestesc de vocabularul meu cu litere si desene, din clasa a I-a. Si ce legatura are una cu alta? O sa vedeti…
Spunea Patratelu’ de sora ei care invata alfabetul si treaba asta e mai atractiva daca sunt si magnetii cu litere, de la Danonino. Ei bine, am zambit… pana la urechi (poate si peste dar nu mi-am dat seama), dupa ce am citit acel fragment. Am zambit chiar si magnetilor de pe frigider si m-am jucat cu ei dupa ce mi-am amintit cum am invatat eu literele.
*am inceput scoala intr-o zi de luni…
Dragii mei, mie mi-a spus intr-o zi ‘doamna’ (cum spuneam invatatoarei), sa decupam litere din ziare si sa le lipim intr-un vocabular, plus imaginea unui obiect al carui nume incepea cu litera respectiva. In pas cu abecedarul: ‘a mic de tipar’ si ‘A mare de tipar’. Vai, ce departe suna!
Si cum doamna a spus asta… pai acasa, parintii, nu mai aveau liniste pana nu-mi puneau un ziar in fata si foarfecele in mana. :)) Decupam ‘cea mai cea litera’. Din ce ziar? ‘Scanteia’ pe care o a avea tot poporul la indemana! Si cioparteam prima pagina, pana gaseam litera perfecta. :)) Imaginile… La astea era greu. Luam almanahul ‘Almanah’ :)) in mana si da-i dupa imagini! La litera ‘a’ am avut un arici. Iiiii, da… arici 🙂
Si acum… despre lipici, lipiciul ala pe care il intindeam cu lopatica ascunsa in cutiile de plastic mat. Nu-mi mai amintesc cum se chema… ‘Flaro’? Ca acele cu gamalie? Mirosul, in schimb, mi-l amintesc perfect…
Dupa ce am invatat alfabetul a aparut ‘Cutezatorii’… Nu-mi amintesc sa fi citit prea multe din teancul ala de reviste pe care il primeam la scoala, din ce in ce mai mare. Stiu sigur ca dadeam exact la ultima pagina, sa vad ce a mai pierdut… baiatul ala zapacit, pe care nu mai tin minte cum il chema. Gigel sau Gelucu Uitucu? Voi vi-l amintiti? Pierdea cate ceva si trebuia sa cauti ce a pierdut, prin paginile revistei.
Si ‘Gazeta matematica’… da, daaaaaa…
VA URMA
P.S. Cautand imagini din revista ‘Cutezatorii’, am gasit altceva: un site cu caricaturi si tot felul de date despre cei care ne-au incantat ochii si ne-au gadilat simtul umorului cu desene sau caricaturi, in reviste de azi sau de alta data. Nu strica sa treceti pe acolo.
Eheem… ar fi cateva trebusoare oarecum intrebatoare ce zburda prin mintea mea: 1. cum de la tine era “doamna” si la mine “tovarasa”? pe vremea lu’ Scanteia, daca nu ma insel, erau cam peste tot tovarasi si tovarase… 2. asta e chiar tragica: cum de tu primeai la scoala Cutezatorii si eu renuntam la prajitura ca sa o cumpar? aaaa… si lipiciul ala era dulce la gust, dar ti se facea rau destul de repede… nici eu nu imi amintesc cum se chema.
1. Serios, tin minte ca spuneam ‘doamna’. Probabil la inceput am fost instruiti dar era vorba de comunitatea in care traiam…
2. Plateam abonament la scoala…
3. Ce-i drept, am gustat lipici… dar nu mi s-a parut atat de bun, pe cat de ‘simpatic’ mirosea :))
Vremurile ‘celea , partea a doua . Lipiciul , de proasta calitate , era bun , si mirosea aidoma . Si era reguala de baza , cusuta cu atza neagra pe alb , sau cu alb pe negru (ajungem iar la Madagascar ),ca NU potzi utiliza acel lipici fara sa te murdaresti..peste tot . Cred ca era o conspiratie de la cei care au confectionat lopatzica. Eu dau vina pe lopatzica . Apoi mai am amintiri neplacute despre tovarasha educatoare , ca avea un dulap plin de chestii colorate , masinutze , cartonashe , si eu NU am apucat sa vad muuuulte din ele . Si ma gandeam cand oare vom ajunge la ”lectia” n care vom utiliza chestiile frumos colorate . Si mai primeam o dulceatza de bulinutza neagra n frunte spoita simetric ptr merite deosebite . Merite deosebite negative , binenteles . concluzia : Copii , dak nu va place sa va jucatzi de a indienii ( indiencele ) NU mai vorbitzi , NU va mai intoarcetzi la banca , NU mai fugitzi , NU mai vorbitzi tare , si NU mai batetzi cuie n geamuri .
Io’ nu m-am murdarit cu lipici din ala… dar am facut minuni cu aracetul :))
…miros de coperti noi… si ala mi-a ramas foarte bine intiparit in minte.
…si bulinele de la gradinita, uoff!!! Cat de importanti erau cei cu decoratii albe si cati de mucosi (la propriu si la figurat) erau ceilalti!
…si nu-i asa ca atunci cand deschidea toa’sa dulapul cu minunatii, mirosea a plastilina?
*Mi-a placut asta cu batutul cuielor in geamuri :))
Eu, cu pretiosul ajutor venit din partea unor colegi, care mi-au tras covorul de sub picioare ‘mi-am batut’ capul intr-o catedra (de-am limit-o de tabla si i-am lasat si o denivelare), intr-un senzational plonjon. 😀 (da’ asta a fost mai tarziu…)
Interesanta poza avem aici (impreuna cu textul)…
Lipici, lipici… dar de lucru manual cu plastilina ce ziceti???? Imi aduc aminte ca aveam un coleg care oricat se chinuia sa faca ceva din plastilina nu iesea nimic.
…Cred ca si o rama daca facea, ii iesea patrata:))
Frumos era ca aveam o singura “Doamna” cu care ne-am obisnuit relativ repede – mai greu cu catalogul:)) si ordinea de acolo…
Nasol ca nu ne-au lasat sa facem english laguage since clasa II-a:(
Ditamai ghiozdanu’, penarul chinezesc cu care ma faleam, stiloul cu penita de aur (…tot China)…, cravata de pionier, matricola (ce mandru am fost de ea)…tabloul cu odiosu’ deasupra tablei…, revistele Cutezatorii, Pif si Rahan (se facea un trafic cu ele…ca niste oameni mari) si flori, multe flori la D-na invatatoare…
Pe urma am inceput sa cresc…
Eu îmi aduc aminte că am învăţat să citesc cu abecedarul acela tradiÅ£ional ca să zic aÅŸa, ÅŸi mai aveam un material didactic dragii mei, sunt curioasă dacă ÅŸi voi aÅ£i avut parte de el… O cutie dreptunghiulară cu cavităţi pentru fiecare literă din alfabet. (Nu ÅŸtiu dacă nu cumva se chema chiar alfabetar. Cred că era roÅŸu) ÃŽn fiecare cavitate se aflau cartonaÅŸe minuscule cât să încapă litera pe ele. Sunt amintiri cam vagi, mă opresc că mi-e teamă să nu greÅŸesc…
Nu, nu gresesti! Am avut si eu unul din ala si era din plastic iar ambalajul era din carton, tot rosu, pe care erau desenate niste animale. Nu?
chiar e cineva de aici asa de naiv sa creada ca noi, generatia postdecembrista, nu am trait si invatat dupa acelasi model comunist intiparit in mintile invataceilor nostrii, chiar daca ei nu se mai numeau “tovarasi”?
poate ca eu nu am mai prins revistele Cutezatorii, dar cu siguranta am plans de multe ori cand a trebuit sa invat sau sa recit aceasta poezie… oare se gandeau ca o sa ne sensibilizeze?…si imi mai amintesc ca pe atunci mama ma trimitea sa dorm la noua seara si nu ma lasa sa ma uit la “Sclava Izaura”…si bine facea…fiind vorba intre noi acum…si cred ca asta mi-a prins mai bine decat invatarea acestei poezii…
eu am fost trist in prima zi de scoala. abia pe urma, dupa vreo cateva zile,le-am facut un stand up comedy copiat de la Florin Piersic. aia cu castravetele. si le-a placut. pe urma… am devenit “ala micu si haiosu'”.
care citea repede subtitrarile la filme pentru toate varstele, ca tare ii mai placeau literele lui transp
a, be, ce, dee..tzam… :))
N primu’ rand , un mare salut si respect ptr TRANSP , cu ndemnul ” mai scrie k bine o faci ” N al doilea rand , eu aveam restrictii si n liceu sa ma culc la ora 10 asa ca…ce sa mai vrb . Oare mi o prins bine somnul fortzat de la ora 22 ?? NUUUUUUU , k pierdeam Seinfeld , si e serialu’ kare formeaza anumitzi omuletzi cu anumite idei si anumit stil de amuzament , gandire , scop , stil !! Si n rest , dupa ore , la 8 anishori , plecam direct la supermarket , sa pandesc venirea camionului cu ”bunatatzi” de soia sau cu zbarcuri . Si uneori ” pandeam ” cate 2 ore n foame si n frig …si nu mai venea . ”si george nu mai vine…”
Io unu’ am avut ce am avut cu poezia aia “Doi cocosi” sau ceva de genu’ … in loc sa o invat am scris-o pe o foaie d’aia velina si am copiat-o la un extemporal; sa vezi plansete cand am vazut ditamai 2 (doi) -ul in carnet, da’ dupa aia la ora urmatoare am luat un 10 la muzica :)), materie care ca si lucrul manual, desenul … nu avea mare importanta acasa! De mic mi-au impiedicat astia talentul artistic … hmmm! Si inca ceva : ce om avea de am devenit asa nostalgici dintr-o data?
Da, Dee, exact! RoÅŸu ÅŸi cu animăluÅ£e…
Nu mai ÅŸtiu care pomenea de faptul că părinÅ£ii nu i-au permis să-ÅŸi cultive talentul… Åži eu am trecut prin asta, ÅŸi abia acum, când predau într-o ÅŸcoală în care se pot învăţa o grămadă de lucruri de CE POÅ¢I FACE, abia acum îmi dau seama ce am pierdut. Acum ÅŸtiu că mi-ar fi plăcut enorm să ÅŸtiu să cânt la pian. Mi-ar fi plăcut să învăţ bine să cânt după note, fără să trebuiască să merg la ÅŸcoala de muzică, pentru că mereu mi-au plăcut limbile străine cel mai mult…
Da… ce mult mi-ar fi plăcut…
Apropos … in poza din post tu esti prima din dreapta, primul rand (cum te uiti la monitor)?
🙂 nu este prima din dreapta…
Mai ai doua incercari…
Hmmm … prima din stanga?
Uite, copiii… au mai trecut pe aici, desi io am cam lipsit aproape o saptamana 🙂
Asta cu poza au incercat-o multi dar nimeni nu a reusit, in afara de cei care ma cunosteau de pe la varsta aia 😀
Nu Petvs… nici… mai incearca 🙂
si totusi…s-a vorbit destul despre ce era urat…dar amintiri frumoase nu exista de pe vremea veche a primilor ani de scoala, ceva ce va starneste un zambet melancolic?….poate puritatea varstei…sau poate…prima data cand v-ati uitat sub uniforma in carouri mici a unei colege de clasa????
Mirosul de coperti noi si probleme de la matematica…
De acolo cred ca mi se trage asta cu facutul problemelor. Eu mi le fac, eu mi le rezolv :)) Da, daaaa…
amintiri frumoase….da…mainile mele pline de cerneala si coltarele la caiete…colega mea de banca si serialul cu lieenii.nu e seinfeld, dar eu abia asteptam sa stau intr-un camin din care sa fug ca sa ma intalnesc cu “colega” la o prajiturica…a…a…a:))