Hai sa ma bucur de penultima zi de vara, acum, cand stiu ca vine o toamna calda cu frunze cazande, batrane, tarzii si stiu ca o sa vina momentul in care o sa-mi impart si ploile si altele… cum spunea o poezie pusa pe blogul asta candva, in mijlocul caldurii.
Hai sa ma bucur si de vara asta care a trecut, la fel ca cealalta… si o sa mai vina veri asa… si asa…
Hai sa ridicam bratele in aer sa urlam zeului Marte… ‘Hasta siempre Comandante!’
Hai sa crestem mari si voinici si sa ne coacem cu toamna!
Un sofer de taxi se va lauda tot timpul ca vede si cunoaste multa lume. Plimbaretii grabiti dintr-un capat al orasului in altul, ca mine, pot spune ca vad si cunosc taximetristi. Avantajul plimbaretilor este ca ajung sa cunosca mai mult, mult mai mult despre taximetrist decat ar ajunge unul dintre ei sa afle despre clientul sau:
…stii unde lucreaza
…stii si cum il cheama
…unora le poti afla chiar si data de nastere din CNP-ul trecut pe acel ecuson de identificare, pe care este obligat sa-l poarte, si daca nimeresti in preajma zilei lui de nastere, ii poti spune si ‘La Multi Ani!’ (In cazul in care faci asta, te angajezi sa suporti un melanj de mirare si suspiciune in privirea lui/ei – doar daca te uiti si tu in oglinda retrovizoare pentru ca taximetristul sigur te va cauta cu privirea pe bancheta din spate, folosindu-se de utila oglinjoara. Apoi, iti mai asumi riscul sau placerea de a asculta cate ceva despre viata, familia, ratele si vacantele pe care le are sau nu le are ori povestea masinii galbene cu care te deplasezi intr-o anumita directie. Daca s-a gandit cineva ca va primi discount pentru urarea oferita si ascultarea cu rabdare a editiei scurte audio a ‘life story of a taxi driver’, sa nu se mai gandeasca la asta)
…tuturor le vezi ‘biroul’.
‘Biroul’ unui taximetrist… masina galbena cu 4 roti, in general [cand sunt mai putine, sigur nu mergi cu ea, cand sunt mai multe… sigur are si roata de rezerva] care se strecoara prin trafic cu agerimea fulgerului [doar e galbena] sau acorda lenes prioritate [exact atunci cand e mai putin nevoie dar ia muuuuult timp] dar aparatul de taxare se invarte vioi, arata cam cum arata soferul.
1. …masinile fetsuite, lustruite, cu tunning sau fara sunt conduse de domnisori care neaparat trebuie sa aiba ochelari de soare pe ochi sau daca nu sunt pe ochi, sunt undeva pe crestet intre tepishorii geluiti. Aceste masini au bordul dat OBLIGATORIU cu silicon si luceste de-ti ia ochii, inauntru miroase bine [uneori exagerat de :)) si ti se face rau de atata bine]
2. …masinile ca din fabrica care s-au nascut special pentru a fi taxiuri si care arata normal si sunt conduse de domni sau doamne intre 40-50 de ani cu copii care cer bani, mananca bani, asteapta bani… In general sunt curate, cu presurile de cauciuc spalate, odorizantul este optional. Daca este odorizant, cu siguranta se cumpara rar. Daca nu, miroase usor a combustibil.
3. …masinile alergate, sunatoare din toti rarunchii, uzate [in general Dacii Nova, Tico sau Matiz] sunt conduse de neni sau tanti [sigur nu sunt proprietarii acelei masini] carora nu le pasa de gropi iar de client nici nu mai spun. Inauntru miroase urat: combustibil, transpiratie, metalic si iti doresti sa ajungi cat mai repede la destinatie. Nu mai descriu soferii 🙂 [de la inceputul acestui an, am inceput sa evit pe cat posibil masinile astea, desi se strecoara mai repede].
Sunetul:
…masini fara nici un sunet inauntru
…masini cu statia data la maxim, cu un fashait discontinuu
…masini cu radio
…masini cu casetofon sau cd player
se asculta muzica hiturile de ultima ora
se asculta manele
Ieri, pentru PRIMA DATA am mers cu un taxi (Matiz) dotat cu cd player in care am ascultat ‘Dansul fulgilor de nea’ de Chaikovsky. Si cand ma gandesc ca dupa ce am vazut cd-playerul mi-am zis ca nenea asculta orice altceva, numai clasice, nu…
Mi-am facut cruce cand am coborat si i-am spus ca e primul taxi in care ascult muzica clasica (in afara de cele care au un amarat de radio si se asculta ce aduc undele). Atipic dar placut!
…de fapt, de asta am scris asa mult, ca sa-l laud pe omul acela. Sa fie sanatos!
…intr-o dimineata v-ati trezi cu id-urile sau nick-urile voastre, cam asa?
Se inmultesc… cresc.
Cine vine de ceva vreme pe aici, stie ca au mai fost tensiuni din astea :)) la picioare. Si cand cad, asa… fara veste, nu vreau sa-mi amintesc.
Cine nu stie care e faza… e invitat sa caute prin debara. E pe raftul asta…
Efectiv… nu m-am putut abtine sa nu pun asta aici :))
De la GMail citire. Zi buna!
Unii pleaca la mare, unii sunt deja la mare, altii au ales muntele… Eu stau, daaaa, am ajuns sa stau, cu picioarele intr-un lighean cu apa rece. Nu nuuuu… Nu ma ajuta sa gandesc mai bine, dar macar ajuta la constientizarea existentei uneor chestii reci in afara de sufletu-mi.
Asta mi s-a racit sau mi-a racit dupa iarna, acum visez doar zapada. De la o bucata de vreme, noaptea, merg prin zapada, pe cand altii dorm pe nisip, tin scoici in mana sau de mana ori ‘inspira’ muntele.
Asta e noaptea aia de vara, nedormita, cand chiar daca vrei nu poti inchide un ochi pentru ca dintr-o data te lovesc gandurile. Ganduri amestecate, bine instruite si cu un continut plutitor, ca norii. E noaptea aia in care te gandesti ce mai fac ceilalti sau oare ce fac ceilalti, e noaptea aia in care te uiti [urmeaza varianta light] ca matza-n calendar [a fost varianta light] la toate luminitele orasului, inspiri un pic de racoare si iar lasi gandurile sa bata ce-or vrea ele sa bata. Noapte cu o stare buna de leneveala contagiata de ganduri. E forma de lene pe care o prefer si mai ales, tratabila extrem de usor si rapid in cazuri de forta majora (mobilizare).
Da, stau deasupra unui asfalt fierbinte, topit si remodelat de “caucioace”, intre niste betoane si o gara. Am ajuns perioada critica a “mancatul de eugenii prajite” si ma gandesc la ceilalti, adica la voi!
Un jurnal de bord cu amintiri care mi-as dori sa intre la apa… Nu toate.
Incepem asa: ‘Tre’ sa pari ciudat [in nici un caz avion, totusi… 🙂 ] sa scrii in tren, intr-o agenda albastra [pentru voi, poate nu are importanta culoarea, pentru mine, da :)) ] dupa ce te clatina trenul si iti opreste brusc bunatate de somn util nervilor si starii de dupa o furtuna, care a vrut sa fie si cu tunete de data asta…
Traseul IS-B, in sageata albastra, singurul tren care circula dupa nenorocirea asta cu inundatiile. Ruta ocolitoare de la Tecuci incolo… adica prin Braila si Faurei hei-hei… mai-mai care este ei! Aaaa!!! Frumos cu muzica asta in tren, mai putin coverurile de-a dreptul enervante ale lui Mozart, Ravel… Cred ca s-au intors in mormant compozitorii astia, cand au aparut cei care nu au avut inspiratie si au inceput sa imite (daca ne tragem din maimute… mi se pare firesc). Bine ca nu au prafuit si ‘Rapsodia 1 Romana’ a lu Enescu. Asta am ascultat de vreo trei ori pe parcursul celor 7 ore de drum.
Asa… si dupa ce m-a trezit trenul, normal… ma uit pe geam: apa… cat te uiti, apa, muuuulta apa, foarte muuuuuulta apaaaaa. Localitati care nu prea se arata ochilor si orientarea mea dupa ceas nu-mi poate indica pe unde sunt (deh… rutele ocolitoare). Ahhh!!!
Un sat. Ura… o localitate… deci tre’ sa fie si o halta: ‘Independenta’.
– Buuuun… da’ a cui e ‘Independenta’ asta? Oamenii astia au ales sa fie independenti? Interesant… sa te gandesti cum iti raspunde cineva din satul asta, la intrebarea: ‘De unde esti?’
Normal… o sa spuna:
Din Independenta… judetul ‘cutare’ (am o vaga banuiala ca e Braila).
Apoi de dragul conversatiei vei spune… Aaaa! Esti independentzan sau independent?! (aici e greu…).
Inca nu stiu din ce judet e satul asta. Ma uit dupa o masina sa-i vad numarul, asa poate imi dau si seama prin ce parti ale Romaniei trece trenul asta. Da’ de unde? Ori nu sunt masini pe langa calea ferata (ceea ce ar fi normal intr-o oarecare masura), ori oamenii astia nu au masini. Bine macar ca trece trenul… Da, uite si-o masina… Braila.
Apaaaaaaaaa! Terasamentul caii ferate e un pic mai sus. Dar cata apa! Copaci in apa, crang in apa… Pai acolo te duci la padure si la pescuit in acelasi timp. 🙂 Ma rog… bine ca aici nu sunt case. Se vede in zare un furnal. Mai tata, ce aduce asta a ‘Sidex’ Galati. Mai incolo, in zare, turnul TV. Da, e Galati. Trecem pe langa… Stiu pe cineva care sta pe aproape de turnul ala, da’ o sa plece la Sorbona.
O casa numai in apa, un bordei… in apa. Caruta din spatele casei e pe pamant, in rest… uite si gradina, tot in apa. Nu mai are nimic omul asta. 🙁 Cata apa…
Am trecut prin Braila, apoi in Faurei. Gara asta imi aduce aminte de o alergatura contra cronometru si un tren prins in ultima secunda, dar prins.
Am obosit, nenea asta de langa mine nici nu-si sufla nasul nici nu… De vreo 2 ore isi tot plimba batista la nas si se smiorcaie. O fi de la aerul conditionat. Deh… Nenea din spate casca, se intinde cu sonor, isi freaca palmele la fiecare 20 de minute si scoate tot felul de zgomote (omenesti). Si-o fi inchipuind ca nu-l aude nimeni din moment ce e singur, in spate? Cred ca da… Daca i-as da ciorba si o lingura, ar lipai-o, ar sorbi-o zgomotos?
Mi s-a terminat bateria la telefon. Exact acum cand trebuie sa primesc un telefon, urgent… foarte urgent. Un fel de blind date cu schimburi de acte importante. Mi-am asumat rolul de mesager. Oamenii astia chiar au incredere in mine :)) I-am intrebat asta de doua ori. Si mi s-a spus raspicat, ‘DA!’ Daca au, trebuie sa am telefonul deschis in momentul asta si nu mai e. Ma duc sa caut un telefon.
M-am oprit cu notatul pe hartii si am inceput sa intreb prin tren de un telefon. Gasesc, schimb cartelele si exclam piticutilor de pe creier (dormeau probabil): Cine a inventat telefoanele cu memorie??? De ce nu mai am loc pe SIM?!!! Si cum numarul ala nu avea cum sa faca parte din categoria numerelor de telefon pe care le stiu chiar si trezita brusc din somn, dau telefonul omului, multumesc regulamentar si ma duc dupa ‘nash’. Il gasesc si se rezolva problema. Sageata are priza si e oarecum la dispozitia calatorilor. ‘Nais’…
Da, deci v-am plictisit. Am ajuns bine. Am lasat in conditii bune actul acela… ne-am recunoscut multumita prizei care functiona in tren, priza de la care mi-am alimentat bateria telefonul, de care vorbeam mai sus… Da’ mai am niste carti de dat. Duminica trebuie sa ma intalnesc cu persoana… Iar blind date… :)) Uite asa, ajunge lumea sa ma cunoasca.
In rest, caldura… caldura maaaare.
Va urma sau nu.
Noaptea…
Vara…
Cald…
Bazaie cate un tantar…
Batranul ‘Sony’ care mi-e fidel de mai bine de aproape 15 ani, a inregistrat sute de casete, mi-a umplut noptile cu muzici in surdina… asa, ca sa nu ma trezesc si sa nu mai fie intuneric…
Un telefon care ar fi vrut sa sune…
Apa… trebuie sa cobor sa mai iau.
Afara se aud greieri… se aud greieri… se aud greieri… zzZzZZZZZz …greieri.
Nu stiu de unde… nu stiu cum, doar banuiesc, m-am procopsit cu o meteahna: muzica. Ascult muzica toata ziua, chiar si noaptea imi canta in fundal o lista cu muzici linistite. Am reusit sa ‘disper’ o parte din oamenii de langa mine cu grija mea pentru casete si mai tarziu, pentru CD-uri… Mie-mi canta non-stop, noroc ca nu-mi ploua asa cum imi si canta 🙂
Uite asa, am ajuns sa asociez momente din viata mea cu anumite melodii sau cu un anumit stil de muzica pe care-l ascultam atunci. Si fara nici o exagerare, atunci cand aud o melodie, retraiesc starile asociate perioadei in care am ascultat pentru prima data acea piesa sau perioadele in care am ascultat-o obsesiv demult. Da… stiu se mai intampla si altora…
Piesa care m-a prins de ani de zile si care este intr-unul din mail-urile mele, undeva pe un server, ca sa o pot asculta de pe orice calculator conectat la Internet, este ‘Now We Are Free’, din coloana sonora a filmului ‘Gladiatorul’. Daca intr-o zi am spus ca Mike Oldifield si Vangelis au compus muzica pentru mine… de acum trei ani, l-am adaugat si pe Hans Zimmer la lista asta.
Daca nu ati vazut ‘Gladiatorul’, un film ’empowering’, cum bine i s-a gasit cuvantul care sa-l descrie… sa-l cautati. Scena de final a filmului, cu melodia asta in fundal… va face ziua.
Nu va las s-o cautati prea mult. V-o dau si voua, daca nu ati ascultat-o de mult, cu rugamintea sa-mi spuneti care e melodia voastra de suflet. 😉
Luati de aici!!! (scrie ca sta 7 zile pe server sau pentru un numar limitat de downloadari… deci, luati ca e la oferta! Dar ca la orice oferta, stocul e limitat)
Dragilor dragi… am impus de cateva luni un anumit stil acestui blog. O fi el mai rautacios uneori dar nu e cu intentii rele, in nici un caz. E doar ironic pe alocuri, la fel ca precipitatiile. 🙂
Mi s-a spus sa scriu… Eu am scris, scriu si voi mai scrie in continuare ‘megi intregi’ despre unele si altele… Dar (aici e necesar un ‘dar’) ideea acestul blog este sa aduca, asa, un zambet fiecaruia dintre voi si nu tot ce scriu eu despre unele si altele poate produce zambete. Si tocmai am rupt firul cu ceea ce scriu acum. Eroare in sistem, eroare in sistem!!! Eh, revenim noi la normal. Era cazul si locul unei motivatii (mai ales ca au inceput sa vina din ce in ce mai multi oameni), sa va povestesc cum sta treaba cu ce fac eu aici, printre picaturi si de ce continui.
Aaaaa!!! Mai ‘egzista’ o explicatie la ceea ce fac acum. Trebuia scris un gand in acest blog, in economic-istorica zi (care este chiar asta de azi), in care am trecut la leii grei (da’ care-s mai mici) si sa va povestesc cum trebuia sa platesc niste afise (1.800.000 lei vechi, ca n-am auzit pe cineva sa spuna ca-s usori). Trebile au stat cam asa:
– 180, spune tipul care urma sa-mi ia banii si-mi intinde bonul de casa.
– Ar fi bine sa fie asa, zic eu zambind si uitandu-ma exact prin mijlocul lentilelor ochelarilor lui.
– Da… e chiar 180 de lei si zambeste.
Atunci, rotita aia ruginita s-a miscat, s-a aprins beculetul si s-a produs inevitabila luminare (pe care m-am abtinut s-o insotesc cu palma peste frunte si mult iubita mea replica ‘Daaaaaaaaaaaa….’)
– Leu greu!!! Da dom’le, uitasem!
Ii dau omului 1.800.000 lei… da’ vechi. Radeam numarandu-i…
‘Ce de treaba poti fi! Omul ti-a cerut 180 si tu ii dai 1.800.000’, imi spune piticutul ala, trezit de zgomotul rotitei si de beculetul aprins…
‘Macar asa puteam spune ca suntem milionari! Am pierdut si sansa asta!’ :))
Il las pe piticut sa vorbeasca in continuare si inchei cu intrebarea pe care am auzit-o aseara in maxili-taxili, cu care merg spre casa, intrebare ca de la copil curios, la mama obosita dupa o zi de munca:
‘- Mama, dar cand o sa se treaca de la leul nou la leul vechi?’
Sanatate!!!