Ma tot roade de urechi un subiect. El vine, eu il alung pentru ca este treaba. Dar insista, si ce sa fac? Prea se aduna materiale pentru subiectul asta si a ramas in urma ziua in care am zis ca o sa scriu.
Asadar… subiectul din povestea noastra este copilaria. In seara asta imi permit sa astern primul episod. Sa zicem ca-i episodul pilot… Sa incep de la primele amintiri? N-au importanta foarte mare pentru voi… Si nici n-o sa va povestesc despre arta si talentul meu in desenat cu ciocolata pe unde am apucat. Nu, nuuuu…. 😉
Episodul pilot este de fapt, o poezie pe care n-am putut s-o recit niciodata pana la capat, drept dovada, nici acum nu-i stiu bine ultima parte. De ce nu puteam? Pentru ca incepand de la stofa trei, imi dadeau lacrimile iar spre final, din sughituri si suspine… ajungeam sa plang de tot.
Si acum ‘vad’ imaginea aia cu un gandacel in pumn de copil, gandacel care vorbeste… dar degeaba.
‘Gandacelul’
de Elena Farago
‘- De ce m-ai prins in pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?
Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!
De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,
Si-ar plange tata mult de tot
Caci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!…
Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!
A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut in tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!…
Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.
Si zi-le ca de-acum ai vrea
Sa ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!’
*Noapte buna, copii!
