Azi (sau ieri… de-acum), ca sa faca in ciuda chestiei destul de monotone pe care trebuia s-o fac, au aparut Gabriela si mai tarziu, Petrush (btw, si-a schimbat un pic adresa blogului) exact la tzanc… asa, cat sa am doua ferestre de mess portocalii si vii, care sa-mi mentina zambetul si sa nu ma lase sa ma incrunt la ce aveam eu de terminat. 🙂 Mulzu!

Deci… (ca nu am mai inceput de mult cu ‘deci’).

Si ce-i cu bicicletele astea dom’le?! 🙂 Inainte de Craciun cred ca au fost cel putin 10 oameni care m-au intrebat: ‘Dee, da’ de fapt, care-i treaba cu bicicletele alea din Beijing? Ce-i cu ele?’ (au vazut statusul de pe mess)

In seara asta Petrush m-a rugat sa-i trimit piesa, ca am inceput sa ‘zapacesc’ si blogosfera (tot de la messenger se trage). :))
Netstalker (dupa ce m-a intrebat ce si cum…) a cautat si a ascultat.
Transp cica, a inceput si el contaminarea…

‘Nine million bicycles’ e o melodie care spune mult, o melodie din aia pe care o dedici o singura data, unui singur om si se poate incadra foarte bine in categoria bate saua sa priceapa calu’. 🙂

KATIE MELUA – Nine Million Bicycles

There are nine million bicycles in Beijing
That’s a fact,
It’s a thing we can’t deny
Like the fact that I will love you till I die.

We are twelve billion light years from the edge,
That’s a guess,
No-one can ever say it’s true
But I know that I will always be with you.

I’m warmed by the fire of your love everyday
So don’t call me a liar,
Just believe everything that I say

There are six billion people in the world
More or less
and it makes me feel quite small
But you’re the one I love the most of all

We’re high on the wire
With the world in our sight
And I’ll never tire,
Of the love that you give me every night

There are nine million bicycles in Beijing
That’s a Fact,
it’s a thing we can’t deny
Like the fact that I will love you till I die

And there are nine million bicycles in Beijing
And you know that I will love you till I die!

…s-o fi ratacit pe drum sau intarzie asteptand zapada… Deh, daca n-a invatat-o nimeni (pe zapada) ca nu e frumos sa intarzie… 🙂

Mosul s-a descurcat si-a ajuns cu sania (da, ca lui nu-i trebuie zapada… doar renii stiu sa zboare, nu?!). Ce-a facut? A lasat clopotei pentru cei cuminti, sa ii puna in brad.

Pentru ca a fost cuminte anul asta… si ‘KeStii’ a primit un clopotel! Si… culmea, nu a avut nevoie de linii de cod… sa dea vreo eroare, ceva. E real, cling-cling!

*si clopoteii… 🙂

Chiar asa… Unde fac eu revelionul? Habar n-am!
Halal raspuns!
Pai ce-i cu imaginea de mai jos?! Nu, nu-i fac reclama… putintica rabdare si povestesc.

S-au inmultit revistele astea de publicitate si informare, distribuite prin diferite mijloace… ca ciu(m)percutele dupa ploaie! Si daca esti la o bere, nu stii unde sa faci revelionul nu vrei sa casti gura sau sa auzi ce mai zic vecinii de la masa de-alaturi (care de altfel, pot avea niste discutii foaaaaarte interesante; chiar daca nu vrei sa le asculti, ti se baga in urechi), iei revista si te comporti exemplar pentru ‘marea oala’ in care esti bagat (din moment ce stai la o masa cu o revista de genul celei descrise mai sus) si care se cheama ‘public tinta’.

Rasfoiesti revista si iti sare in ochi o poza cu o casa galbena…
Citesti…
Mmm… ‘camere spatioase, decorate in stil romantic (dupa gustul cui, oare?!), jacuzzi’…
Ajungi la sfarsitul mesajului, da’ locatia… ioc! Pe antetul paginii scrie ca toate vilele astea sunt in judetul Suceava.
Da, dar unde?! Judetul e mare si sunt multe pensiuni galbene… pi-acolo.

Deci… nu mai pot face revul la pensiunea asta, ca nu stiu unde-i.
Da’ are jacuzzi, dom’le! Tz… tz… tz…

Ultimul comment citit de mine, la episodul pilot ‘Despre copilarie I‘, vorbea ceva de o bucata galbena de ziar. Coincidenta sau nu, eu planificasem sa povestesc de vocabularul meu cu litere si desene, din clasa a I-a. Si ce legatura are una cu alta? O sa vedeti…

Spunea Patratelu’ de sora ei care invata alfabetul si treaba asta e mai atractiva daca sunt si magnetii cu litere, de la Danonino. Ei bine, am zambit… pana la urechi (poate si peste dar nu mi-am dat seama), dupa ce am citit acel fragment. Am zambit chiar si magnetilor de pe frigider si m-am jucat cu ei dupa ce mi-am amintit cum am invatat eu literele.

*am inceput scoala intr-o zi de luni…

Dragii mei, mie mi-a spus intr-o zi ‘doamna’ (cum spuneam invatatoarei), sa decupam litere din ziare si sa le lipim intr-un vocabular, plus imaginea unui obiect al carui nume incepea cu litera respectiva. In pas cu abecedarul: ‘a mic de tipar’ si ‘A mare de tipar’. Vai, ce departe suna!

Si cum doamna a spus asta… pai acasa, parintii, nu mai aveau liniste pana nu-mi puneau un ziar in fata si foarfecele in mana. :)) Decupam ‘cea mai cea litera’. Din ce ziar? ‘Scanteia’ pe care o a avea tot poporul la indemana! Si cioparteam prima pagina, pana gaseam litera perfecta. :)) Imaginile… La astea era greu. Luam almanahul ‘Almanah’ :)) in mana si da-i dupa imagini! La litera ‘a’ am avut un arici. Iiiii, da… arici 🙂

Si acum… despre lipici, lipiciul ala pe care il intindeam cu lopatica ascunsa in cutiile de plastic mat. Nu-mi mai amintesc cum se chema… ‘Flaro’? Ca acele cu gamalie? Mirosul, in schimb, mi-l amintesc perfect…

Dupa ce am invatat alfabetul a aparut ‘Cutezatorii’… Nu-mi amintesc sa fi citit prea multe din teancul ala de reviste pe care il primeam la scoala, din ce in ce mai mare. Stiu sigur ca dadeam exact la ultima pagina, sa vad ce a mai pierdut… baiatul ala zapacit, pe care nu mai tin minte cum il chema. Gigel sau Gelucu Uitucu? Voi vi-l amintiti? Pierdea cate ceva si trebuia sa cauti ce a pierdut, prin paginile revistei.

Si ‘Gazeta matematica’… da, daaaaaa…

VA URMA

P.S. Cautand imagini din revista ‘Cutezatorii’, am gasit altceva: un site cu caricaturi si tot felul de date despre cei care ne-au incantat ochii si ne-au gadilat simtul umorului cu desene sau caricaturi, in reviste de azi sau de alta data. Nu strica sa treceti pe acolo.

Cand am citit ‘Dune‘ de Frank Herbert am fost intr-un fel de transa iar fragmentul de mai jos a ramas ‘prins’ bine.

‘Isi [Muad’Dib (‘soricel’.. din cate imi aduc eu aminte)] aminti cuvintele Litaniei impotriva fricii, incantatia din ritualul Bene Gesserit pe care o invatase de la mama sa.

Sa nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta, purtatoarea desfiintarii totale. Voi infrunta frica. O voi lasa sa treaca peste mine, prin mine. Si, dupa ce va fi trecut, imi voi intoarce ochiul interior si voi privi in urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi ramine doar eu.’

p.s. Ecranizarile nu mi-au placut, nu mi s-a parut nici una reusita.

Te trezesti dimineata…
Te speli pe fata…
Te speli pe dinti…
Lasi parul sa stea ca la arici pen’ ca nu conteaza cum arata dimineata (dimineata e a ta si numai a ta… restul zilei il imparti cu ceilalti)
Oooook! Te uiti pe geam sa vezi cum e vremea…

La bucatarie, pe masa… Ti s-a pregatit ceva: ‘Bufet suedez de viata’.

Astazi, in meniu:

• curaj calit,
• mandrie presarata cu patrunjel,
• suc de bunavointa,
• clatite cu zambete si clatite cu colturile gurii in jos,
• tupeu pe paine,
• cafea cu amar de viata,
• miere de intelepciune,
• salata de buna dispozitie,
• tristete pane,
• dragoste cu usturoi,
• idei batute,
• imaginatie cu iz de scortisoara,
• tarta cu nervi,
• placintele cu ravase-dispozitie,
• incapantare-n brau,
• sos de sictir,
• minciuni cu ciuperci,
• ceafa de realitate,
• sirop de verticalitate,
• bucurie la pachet.

Ce mananci azi?

*mie nu mi-e foame de mult timp

Dragi copii, pasarile calatoare isi mai trag din cand in cand sufletul in lungul lor drum spre tarile calde… E o bucurie sa le vezi cum zboara in stoluri! Aceste minunate pasari nu ofera surprize, decat daca ajung sa cada rapuse de curentul puternic… curentul de aer (la ala ma refer).
Acest lucru ti-e dat sa-l vezi foarte rar in viata, asemenea eclipselor…

Priviti si bucurati-va!

Drept dovada ca exista, le puteti admira si primavara, in Brasov! Multumiri cui le-a trimis, pentru a confirma ca aceste pasari ‘se egzista’, ‘se afla’, sunt… si care ne demonstreaza ca inainte de a ajunge la noi, pasarile calatoare trec si pe la poalele Tampei!

Uite alte pasarele! Astea tre sa fie din alta tara! [a treia modificare la acest post 🙂 multumita cititorilor ;)]

In fiecare zi treci pe langa copaci. Le vezi numai trunchiurile, pentru ca-s mult mai mari decat tine, unii chiar mai batrani si nu indraznesti sa-ti ridici ochii spre bratele si fruntea lor.

Asa… Din cauza asta nu stii cum ii cheama. Si totusi, treci in fiecare zi pe langa ei. Uneori, urmarindu-ti varfurile pantofilor, dai de frunze. Frunzele lor. Atunci iti amintesti ca ala e stejarul pe langa care treci in fiecare dimineata, aia sunt teii (pe care ii astepti sa infloreasca si atat) sub care este o banca, ala e ciresul (la care ce-i drept, te-ai uitat in vara, atunci cand avea beculete rosii comestibile), asta e castanul de la capatul aleii…

Trebuie sa vina si toamna asta din cand in cand, ca sa stii cu cine mai imparti soarele, cui ii dai tu sa respire si cine iti da tie sa respiri.

Dupa ce iti faci gramezi mari de frunze si te arunci, de nebun… pana te faci una frunzele, te uiti la cer si la bratele lor, ale copacilor, din ce in ce mai goale si parca ti se face dor sa le vezi imbracate-n verde. Dar ei se duc la culcare chiar daca tu nu vrei… si o sa se trezeasca pe la primavara.

Ssssshhh! Copacii se duc sa faca nani!

…isi pot improviza un pat acolo, deasupra retelei de tevi cu apa calda. Iarna, locul lor e luat de caini.

Da, astazi m-am gandit ca sufletul ar putea fi comparat cu o bucata de plastilina. La inceput este neted, asemenea plastilinei din cutie si cred ca seamana cu o sfera…

Imediat apar modelatorii…
De aici, depinde de ‘plastilina’ cum se lasa modelata… Sunt bucati de plastilina sfarmicioase si uscate care se modeleaza greu si trebuie sa le framanti bine, chiar sa si sufli in ele. Sunt bucati foarte bine inchegate si oarecum elastice care trebuie incalzite bine pentru a vedea un rezultat sau sunt bucati care se modeleaza usor si care se mai si lipesc de degete… de talpi si de tot ce-i in jur.

Uneori, bucata se ascute asemena capului lui Oblio… uneori se face baston care poate deveni ata… (in functie de cum e sau vrea modelatorul). Alteori se incearca o revenire la sfera dar e greu sa redevina neteda, pentru ca raman amprentele palmelor sau talpilor…

Culoarea… Cu siguranta, bucata de plastilina are culoare. Sunt convinsa insa, ca se modifica si culoarea asta, in timp. Poate deveni mai vie sau mai pala, calda sau rece…

E interesant ca sunt modelatori care apar si se chinuie sa schimbe ceva la forma si nu reusesc si sunt modelatori care pot face minuni doar dintr-o privire sau un cuvant, fara sa atinga. Mai pot fi modelatori atrasi de culoare dar care se plictisesc repede, sunt modelatori stangaci… da, sunt modelatori stangaci. Acei modelatori sunt cei mai surprinzatori artisti; niciodata nu se stie ce va iesi din bucata de plastilina care le-a iesit in cale.

In fiecare zi avem bucati de plastilina in buzunare, in fiecare zi framantam sau modelam mai multe bucati… fara sa ne dam seama ca mai e cineva care ne poarta in buzunaru-i.